Cântăreața a împărtășit pe Instagram Stories o fotografie în care apare chiar înainte de a renunța la băutură. Ea a adăugat în descrierea postării un gând care spune astfel: „De-a lungul anilor, m-am descoperit și redescoperit de atâtea ori…”.
Jessica Simpson sărbătorește 6 ani de când a renunțat la alcool
Luna aceasta, Jessica Simpson, în vârstă de 43 de ani, a celebrat șase ani în care nu a mai consumat alcool. Vedeta, mama a trei copii, a împărtășit realizarea pe Instagram Stories.
În 2021, Jessica a postat o fotografie cu ea din 2017, explicând stadiul în care se află și progresul pe care l-a făcut de când nu a mai pus niciun strop de băutură în gură. Recent, artista a repostat fotografia, evidențiind faptul că s-au împlinit șase ani de când nu mai consumă alcool.
În 2021, ea sărbătorea cel de-al patrulea an consecutiv fără alcool. Vedeta din „Dukes of Hazzard” apare în poză luminată la față de o rază de soare. „Această persoană este versiunea mea de nerecunoscut din 1 noiembrie 2017. De atunci m-am descoperit și redescoperit de atâtea ori…”, a scris Jessica.
„Am știut în acel moment că trebuie să-mi recapăt lumina, să câștig o bătălie din interiorul meu. Să mă respect și să înfrunt această lume cu o viziune limpede”, a continuat ea. Pentru a atinge aceste obiective, blondina era conștientă că era necesar să renunțe la băutură.
Artista a dezvăluit că avea probleme cu stima de sine
Cântăreața a mărturisit că nu băutura era adevărata problemă. „Era vorba despre mine. Nu mă iubeam. Nu-mi respectam adevărata putere”. Ea a mărturisit că, după patru ani de victorii în lupta cu dependența, a început să nu se mai teamă de nimic.
„Dețin puterea și controlul asupra firii mele”, a spus actrița în 2021. „Sunt extrem de sinceră și confortabil de deschisă. Sunt liberă”, a adăugat ea.
Recent, Jessica a postat și o fotografie alături de fiica ei, Maxi Drew. „Alegeți să faceți fapte bune azi. Nu știți niciodată cât de bine ar putea să prindă cuiva”, a scris ea.
Faptul că a renunțat la alcool i-a adus numai beneficii
Anul trecut, când Simpson a sărbătorit cinci ani fără băutură, ea a împărtășit pe Instagram următorul mesaj: „Sunt capabilă de aproape orice lucru care îmi stârnește interes și pentru care lupt. Sunt prezentă și sunt foarte determinată. Sunt sinceră. Îmi pasă și de alți oameni”.
Ea a oferit și câteva sfaturi, încurajându-i pe ceilalți să rămână fermi pe poziție și să nu-și piardă încrederea în sine, a relatat people.com. „A funcționat pentru mine în această viață haotică. Nimeni și nimic nu-mi va răpi bucuria. Poate vor exista persoane care se vor apropia, dar este a mea și îmi aparține. Așa ar trebui să fie și a ta”, a concluzionat Jessica.