Drake a fost criticat de fani pentru noul său look „sălbatic”. Cântărețul a împărtășit pe Instagram un selfie făcut în oglindă

Drake a fost criticat de fani pentru noul său look „sălbatic”. Un internaut a glumit spunând că arată ca Seth Green din filmul „Airborne”. 

Emma Capotă
Publicat: 21 octombrie 2024, 7:03
Majoritatea internauților au ironizat freza cântărețului / Getty Images

La începutul acestui an, aspectul lui Drake a fost analizat de fani când rapperul Rick Ross a susținut că acesta și-ar fi operat nasul și și-ar fi făcut o intervenție pentru creșterea feselor. 

Drake a fost criticat de fani pentru noul său look „sălbatic”

Miercuri dimineața, rapperul în vârstă de 37 de ani a împărtășit pe rețelele sociale un selfie obișnuit, făcut într-o oglindă din baie. Cu toate acestea, un detaliu din imagine a atras atenția internauților: noua lui coafură, formată din două codițe împletite groase. 

Deși această coafură a fost apreciată în trecut, mai mulți fani au considerat că Drake arată caraghios și copilăresc cu noile lui împletituri. 

Starul a publicat fotografia pe Instagram Stories, lucru care a făcut dificil pentru fani să-și împărtășească părerea în mod direct, fără a reposta captura pe conturile lor personale. În schimb, aceștia au „mutat” discuția pe X (fostul Twitter), unde l-au criticat pe compozitor. 

Acolo, o persoană a glumit spunând că arată ca „Seth Green în Airborne”, referindu-se la comedia despre patinaj din 1993 în care a jucat și Jack Black. Aceasta a inclus o captură de ecran cu actorul, acum în vârstă de 50 de ani, care își purta părul roșu împletit în codițe în stilul lui Pippi Longstocking. 

Un alt utilizator s-a întrebat de ce Drake arată „ca acea fată din Polar Express”. În comentarii, aceeași persoană a atașat o fotografie din filmul de Crăciun, în care apare o tânără cu codițe. 

Fanii sunt de părere că noul look al rapperului este imatur

Deși majoritatea internauților au ironizat freza cântărețului, o altă persoană i-a apărat imaginea, spunând că look-ul lui este „obișnuit”. Aceasta a adăugat: „Este vorba doar de fața pe care o face”. 

Mai mulți urmăritori au comentat problema doar din perspectiva vârstei lui Drake, sugerând că noul său look pare copilăresc sau imatur. „Are aproape 40 de ani și se îmbracă ca un puști de 18 ani”, a precizat un fan. 

„Să faci asta la 37 de ani este o nebunie!”, a scris o altă persoană, distribuind una dintre fotografiile lui Drake în care vârsta lui era suprapusă peste imagine. 

Au fost și persoane care au legat situația de „războiul” lui cu artistul Kendrick Lamar. „Înțeleg că atacurile lui Kendrick Lamar la adresa autenticității lui trebuie să-l fi durut, dar haide, omule. Ai 37 de ani”, a împărtășit cineva. 

Au fost și persoane care au apreciat lookul lui Drake

Câțiva internauți păreau, totuși, să aprecieze noul look al lui Drake. „Îmi cam place lookul ăsta”, a scris o persoană, potrivit Daily Mail. 

Anterior, Drake a împărtășit câteva fotografii în care mima un pupic în fața camerei. Fanii au comparat în glumă acele imagini cu expresia „Blue Steel” a lui Ben Stiller din comedia clasică „Zoolander”. 

„Nu sunt conștient de cum arăt sau de fața mea în oglindă”, a spus Drake despre postare. „Este un blestem cu care m-am născut și sunt influențat de ceea ce văd”.

PARTENERI