Doja Cat și-a făcut un nou tatuaj pe picior. Fanii au lansat mai multe ipoteze privind semnificația acestuia

Doja Cat și-a făcut un nou tatuaj pe picior. Internauții speculează că artista ar putea face referire fie la un album întreg, fie doar la o nouă melodie.

Emma Capotă
Publicat: 16 noiembrie 2024, 7:45
Tatuajul ar putea reprezenta numele celui de-al cincilea ei album de studio / Getty Images

Cel mai recent album al compozitoarei este „Scarlet”, lansat pe 22 septembrie 2023. Doja l-a descris ca fiind „pur și simplu, un proiect destul de furios”. Ea a precizat că scopul discului a fost acela de „a prezenta furia și modul în care aceasta trece prin mintea mea”. 

Doja Cat și-a făcut un nou tatuaj pe picior

Marți, rapperița în vârstă de 28 de ani a luat cu asalt rețele sociale pentru a împărtăși o fotografie cu un tatuaj nou, misterios. 

Acesta este plasat pe partea de sus a piciorului drept și scrie „RED” (roșu) cu litere mari de culoare roșie. În imagine se poate observa și pedichiura artistei, realizată cu o ojă strălucitoare de culoare vișinie. 

Doja (născută Amala Ratna Zandile Dlamini) nu a oferit prea multe detalii legate de semnificația tatuajului. Ea a descris postarea de pe Instagram cu un text simplu: „roșu 5”. 

Fanii au asociat tatuajul cu o nouă melodie 

Nici măcar cei mai înfocați fani ai artistei nu au reușit să deslușească semnificația din spatele noului ei tatuaj. Asociindu-l cu o piesă nouă, un fan a scris în secțiunea de comentarii: „Ok, Doja! Anunță acea melodie nouă”. 

Un altul a ales să ignore imaginea postată de compozitoare, scriind: „Hei, ce mai faci azi?”. 

Unii s-au întrebat dacă „red” ar putea fi numele celui de-al cincilea album de studio sau chiar al unui nou single. Comportamentul ei de pe rețelele sociale din ziua precedentă a întărit, de asemenea, ideea că ar putea lansa muzică nouă. 

Luni seara, ea a publicat pe X ceea ce părea a fi o listă cu posibile titluri de melodii. Potrivit Daily Mail, acestea erau intitulate: „Break My Heart”, „Take Me Dancing”, „Ain’t News, Anything”, „Slow Burn”, „Turn The Lights On” și „Appreciation”. 

La scurt timp după, originara din Los Angeles a șters lista și a publicat o altă serie de tweet-uri criptice. Acestea includeau o nouă serie de titluri: „Ma Vie Mi Vida Mia Vita” și „5 Love Languages”. Doja a scris în descrierea lor: „cântecele nu sunt într-o ordine particulară. Cu steluțe preferatele mele”. 

Postările ulterioare par să se refere la titlurile melodiilor care au fost marcate în postarea inițială, ștearsă, care includea: „Cards”, „Acts Of Service”, „Make It Up”, „Did I Lie”, și „Crack”. 

Doja Cat a vorbit despre activitatea ei pe rețelele sociale 

În urmă cu două luni, compozitoarea a discutat despre prezența ei pe social media. Diva a vorbit și despre modul în care face muzică. 

„Cred că, în calitate de oameni, nu suntem pregătiți, sau nu suntem pe deplin pregătiți, sau pe deplin evoluați, în ceea ce privește internetul”, a spus ea. Artista a explicat că pe internet „există lucruri pe care credem că le controlăm” și lucruri „pe care nu le controlăm”. 

Cântăreața a punctat că mulți nu realizează impactul asupra minții când, într-o zi proastă, stăm în pat și vedem oameni distrându-se pe rețelele sociale. În loc să găsim o expresie artistică, dăm de imagini cu cineva care face exact ce ne-am dori și noi să facem.

PARTENERI