De nenumărate ori, filmele de groază coreene s-au dovedit a fi extrem de bine regizate, cu un fir narativ perfect. Acestea au pus întotdeauna umanitatea mai presus de sânge, concentrându-se mai degrabă pe reacțiile la rău, decât pe răul în sine.
Diferența dintre filmele de groază coreene și cele americane
Filmele de groază coreene au fost „aplaudate” în mod deosebit de critici în ultimele două decenii, datorită narațiunii și a metodelor inedite de a înspăimânta telespectatorii. Acestea se scufundă mai adânc în psihicul uman, dezvăluind povești unice și dezvoltându-se în jurul unui grup mic de protagoniști.
Alegând să se concentreze asupra lor, în loc să lărgească distribuția pentru a crește numărul de cadavre, horror-ul coreean nu supraîncarcă publicul cu moarte doar de dragul ei. În spatele scenelor de violență există un motiv și un scop final. Publicului i se arată adesea mai mult pregătirea și rezultatele decât violența în sine.
Groaza filmelor americane este indusă de prea multă violență
Scenele de tortură există, însă doar pentru a ilustra pericolul sau pentru a face să avanseze intriga filmului. Ele nu reprezintă ideea principală a unui film și nu sunt excesive. Deși nu lipsesc momentele întunecate și oribile, horror-ul coreean evocă mai degrabă emoția decât dezgustul.
În filmele de groază americane de mare succes, violența este folosită în mod exagerat, în special împotriva femeilor, în momente în care se pare că genul acelei persoane este un factor determinant în ceea ce privește gradul de durere și tortură prezentat. Acestea prezintă o violență macabră, în exces, fără a explora patologia din spate.
Născuți din medii bidimensionale, răufăcătorii americani de groază tind să aibă o poveste de origine traumatizantă. Viața lor este acaparată de boli, abuzuri sau resentimente față de societate.
Câteva dintre „clasicele” de groază americane plasează oameni vulnerabili în calea groazei, instaurând violența și introducându-i în mijlocul ei. Printre acestea se numără „Friday the 13th”, „The Texas Chainsaw Massacre” și franciza „Saw”. Horror-ul coreean face opusul, axându-se pe protagoniști adevărați care pot face față violenței atunci când aceasta apare.
Filmele horror coreene se axează pe o formă de groază mai autentică
În multe filme de groază sud-coreene există numeroase scene de tristețe, tragedie, regret și disperare. Chiar și în cele mai violente narațiuni, emoțiile umane par să prevaleze. Un film precum „I Saw The Devil” pune accentul pe iubire și pe relațiile umane, un sentiment care este apoi întrerupt de o prezență distructivă, inumană.
În cinematografia sud-coreeană, oroarea însăși provine din umanitate. Rădăcinile ei sunt studiate și examinate pe parcursul narațiunii. Chiar și într-un film cu monștri precum „The Host”, este clar de la început că poluarea și corupția umană sunt de vină pentru ascensiunea creaturii.
Odată cu violența și oroarea vine și o trezire emoțională. După stabilirea unei astfel de conexiuni cu propriul interior, un film poate trece cu ușurință de la groază la dramă, evocând un adevărat sentiment de regret atunci când un personaj este pierdut sau rănit, relatează Screen Rant.