Cei mai mulți oameni nu-și amintesc de perioada în care Justin Bieber și Hailey au fost împreună, acum mulți ani. După relația lor de atunci, cântărețul s-a întors la Selena Gomez. Relația lor a fost una tumultoasă deoarece s-au despărțit și s-au împăcat de mai multe ori în perioada 2010 – 2018.
Cupluri care s-au despărțit și mai apoi s-au împăcat
Există o întreagă istorie a vedetelor de la Hollywood care s-au îndrăgostit nebunește, s-au despărțit în mod șocant, iar mai apoi s-au împăcat iarăși. Acest fenomen este numit „romantismul reluat”.
Unul dintre cele mai recente episoade de acest gen îi are ca protagoniști pe Jennifer Lopez și Ben Affleck. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 2002, când filmau împreună pentru „Gigli”. La acea vreme, J-Lo era la a doua căsătorie, cu Cris Judd. Cei doi au divorțat în cele din urmă în 2003.
Lopez și Affleck și-au făcut publică idila la scurt timp după evenimentul cu pricina. Cuplul a primit porecla Bennifer. Cei doi s-au logodit în noiembrie 2002, când el i-a dăruit un inel rar cu diamant roz. Mai apoi, au renunțat la planurile lor mărețe. Ei au anunțat despărțirea la începutul anului 2004. Pe parcurs, și-au format propriile familii, fiind fericiți pe drumuri separate.
În primăvara anului 2021, cuplul și-a reluat povestea de dragoste. În septembrie 2021 s-au sărutat pe covorul roșu, iar în aprilie 2022 s-au logodit. La jumătatea lunii iulie s-au căsătorit în Las Vegas. În august au avut o nuntă mare la casa actorului din Georgia.
Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au întâlnit pentru prima dată în adolescență, în 2009
În noiembrie 2014, Justin și Hailey au început să devină prieteni apropiați atunci când mergeau împreună la biserica Hillsong. În decembrie, Hailey a negat că ar fi fost vorba de vreo relație. „Îl cunosc pe Justin de când aveam vreo 13 ani și am fost doar buni prieteni de-a lungul anilor. Pur și simplu am rămas apropiați și nu este nimic mai mult de atât”, spunea ea atunci.
Cu toate acestea, ei au continuat să vorbească, iar în 2015 au fost văzuți împreună într-o vacanță în Anguilla. O lună mai târziu, el a postat o fotografie în care se sărutau. În august 2016 s-au despărțit, iar Justin Bieber s-a împăcat cu Selena Gomez.
La câțiva ani după despărțire, în iunie 2018, ei au fost surprinși în clubul Liv din Miami. La scurt timp, Justin a postat iarăși o fotografie cu ei în timp ce se sărutau, spunând că este „atât de îndrăgostit”. În septembrie 2018 au fugit împreună în New York. Un an mai târziu, au avut nunta în Carolina de Sud, relatează dailymail.
Alte cupluri care s-au despărțit și s-au împăcat după un timp
Pe lângă cele două cupluri a căror poveste este una destul de recentă și plină de episoade interesante, mai există câteva căsnicii care au suferit o perioadă mai dificilă înainte de a pune bazele unei familii fericite. Printre acestea se numără:
- P!nk și Carey Hart;
- Adam Levine și Behati Prinsloo;
- Elizabeth Taylor și Richard Burton;
- Marie Osmond și Steve Graig.