Chiar dacă, în general, această situație se adeverește, iar copiii bogați s-au născut pur și simplu în familia potrivită, există și cazuri în care tinerii înstăriți și-au făcut grămezile de bani pe cont propriu. Antreprenoriatul, modelingul, canalele de YouTube, postările sponsorizate și diferitele afaceri sunt toate modalități prin care acești „puștani” pot aduna milioane.
Cei mai bogați copii din lume. Prințesa Charlotte de Cambridge: 5 miliarde de dolari
Prințesa Charlotte este copilul mijlociu al Prințului William și al Prințesei Kate. Conform celor relatate de Maria Claire, micuța de 8 ani vrea să-și găsească un loc de muncă și să renunțe la funcția de membru al familiei Regale cu normă întreagă.
Deocamdată, prințesa Charlotte nu se poate angaja și, de asemenea, nu și-a primit moștenirea. Valoarea ei netă este determinată de importanța ei pentru economia britanică, în ceea ce privește capacitatea de a genera vânzări.
Prințul George Alexander Louis: 3,6 miliarde de dolari
Prințul George, în vârstă de nouă ani, este cel mai mare copil al lui William și Kate. El este al treilea în linia de succesiune la tronul britanic. La fel ca sora sa, Charlotte, valoarea sa netă este determinată de importanța pe care o are pentru economia țării sale și de capacitatea de a genera vânzări de miliarde de euro.
Blue Ivy Carter: 720 de milioane de dolari
Blue Ivy Carter, în vârstă de 11 ani, este fiica cea mare a cântăreței Beyonce și a rapperului Jay-Z. Pe lângă activele, investițiile din trust și moștenirea sa, care reprezintă cea mai mare parte a averii sale nete, Blue Ivy are în palmares credite pentru anumite producții și compoziții.
Ea a scris un cântec, „Brown Skin Girl”, pentru coloana sonoră din 2019 a filmului Disney „The Lion King: The Gift”. În plus, micuța a narat versiunea audio a cărții „Hair Love”.
Stormi Webster: 410 milioane de dolari
Stormi Webster, în vârstă de cinci ani, este cel mai mare copil al vedetei Kylie Jenner și al rapperului Travis Scott. Precum Blue Ivy, Stormi are bunuri fiduciare și investiții care reprezintă cea mai mare parte a averii sale nete.
Cu toate acestea, mama lui Stormi, Kylie, a declarat în glumă că fiica ei este aproape de a-și lansa propriul brand. Acest lucru înseamnă că valoarea netă a fetiței ar putea crește considerabil.
North West: 375 milioane de dolari
North West, în vârstă de 9 ani, este cel mai mare copil al lui Kim Kardashian și Kanye West. Cea mai mare parte din averea netă a lui North este formată din active fiduciare și investiții. Mama fetiței, Kim, a înregistrat pe numele ei numeroase domenii, inclusiv în divertisment, jucării, publicitate și produse cosmetice. În plus, North a făcut parte din distribuția filmului „Paw Patrol: The Mighty Movie” din 2023.
Vlad și Niki: 286,75 milioane de dolari
Copiii YouTuberi Vladislav și Nikita Vashtekov au 10 și, respectiv, 7 ani. Părinții lor sunt Serghei și Victoria Vashketov, care le administrează peste 20 de canale YouTube. Canalul de YouTube principal al băieților este cunoscut sub numele de Vlad și Niki și are 97,5 milioane de abonați.
Averea netă a băieților este estimată la peste 286 de milioane de dolari, dar ar putea fi mai mare. Nu numai că au unul dintre cele mai de succes canale de YouTube, dar au și contracte cu diferite branduri, inclusiv pentru jocuri și jucării.
Ryan Kaji: 100 de milioane de dolari
Ryan Kaji, în vârstă de 11 ani, și-a început drumul spre celebritate prin canalul lui de YouTube, Ryan ToysReview. Acum, canalul se numește Ryan’s World și are peste 34,8 milioane de abonați. Valoarea netă estimată a lui Ryan este de 100 de milioane de dolari, noteză Yahoo.