Cardi, născută Belcalis Almánzar, și Offset, născut Kiari Cephus, s-au întâlnit pentru prima dată în ianuarie 2017. Cei doi și-au oficializat relația în același an, pe 20 septembrie, când s-au căsătorit în dormitorul casei lui din Atlanta. La șapte luni după ce a spus „Da”, compozitoarea a anunțat că ea și rapperul așteaptă primul lor copil împreună.
Cardi B a anunțat că este însărcinată la doar o zi după divorțul de Offset
Joi, interpreta melodiei „I Like It” a confirmat printr-o postare pe Instagram că este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Vestea îmbucurătoare a venit la doar câteva ore după a fost publicată știrea în care era precizat că diva a intentat divorțul de soțul ei înstrăinat, Offset.
Cardi a făcut referire la divorț în mesajul pentru viitorul ei copil: „Cu fiecare sfârșit vine un nou început! Sunt atât de recunoscătoare că am împărtășit acest sezon cu tine. Mi-ai adus mai multă iubire, mai multă viață și, cel mai important, mi-ai reînnoit puterea! Mi-ai reamintit că pot avea totul!”.
Compozitoarea a continuat: „Mi-ai amintit că niciodată nu trebuie să aleg între viață, dragoste și pasiunea mea! Te iubesc atât de mult și abia aștept să vezi ce m-ai ajutat să realizez, ce m-ai împins să fac!”.
„Este mult mai ușor să accepți încercările, întorsăturile și testele vieții, dar tu, fratele tău și sora ta mi-ați arătat de ce merită să trec peste!”, a conchis ea. În imaginea fermecătoare de pe rețelele sociale, vedeta însărcinată și-a etalat pântecul într-o rochie roșie și o haină asortată.
Cântăreața a stârnit speculații cu privire la sarcină în luna iunie
Conform Page Six, Cardi, în vârstă de 31 de ani, a stârnit speculații cu privire la sarcină încă din luna iunie, după ce pântecul ei a ieșit în evidență într-un blazer negru cu nasturi pe scena de la Inspiration Awards. Cu două săptămâni înainte, artista și-a ascuns burta purtând un trening roz în timpul unui eveniment pe care l-a găzduit.
Diva și Offset au împreună doi copii: fiica Kulture, în vârstă de 6 ani, și fiul Wave, în vârstă de 2 ani. Membrul din Migos, în vârstă de 32 de ani, este, de asemenea, tatăl a trei copii din relații anterioare: Jordan, în vârstă de 14 ani, Kody, în vârstă de 9 ani, și Kalea, în vârstă de 9 ani.
Cardi a fost o „binecuvântare” pentru copiii ei vitregi de când s-a căsătorit cu Offset în septembrie 2017, a povestit rapperul pentru Essence cinci ani mai târziu.
„Ea este deschisă și îi tratează ca și cum ar fi copiii ei”, a spus el în interviul din aprilie 2022. „Ar putea fi o problemă, dar eu nu trebuie să trec prin asta. Acest lucru este uimitor”.