Camila Cabello a arătat ca o regină atunci când a pășit pe covorul roșu. Cântăreața a participat la cea de-a 22-a petrecere anuală de Halloween a lui Heidi Klum, marți seară, în New York.
Camila Cabello a arătat extraordinar la petrecerea anuală de Halloween a lui Heidi Klum
Camila Cabello s-a îmbrăcat într-o rochie albă, subțire. Ea a purtat ochelari de soare și a avut căști în urechi. La petrecerea de Halloween organizată de Heidi Klum, vedeta a optat pentru o ținută inspirată din rolul lui Anne Hathaway din „Princess Diaries”, ca un tribut adus acesteia.
Artista a reprodus atitudinea veselă a câștigătoarei premiului Oscar, Anne Hathaway, în vârstă de 40 de ani. Cu ajutorul ochelarilor de soare și a unei perechi de căști cu fir, a imitat perfect afișul comediei de succes din 2001.
Camila și-a evidențiat picioarele tonifiate printr-o rochie foarte scurtă, care îi ajungea deasupra coapselor. La eveniment a apărut și Julie Andrews, în vârstă de 88 de ani.
Camila Cabelo a furat toate privirile în ținuta ei sumară
Rochia ei mătăsoasă cu umeri goi, decorată cu broderii florale delicate, strălucea în lumina reflectoarelor. Camila a adăugat o notă fermecătoare ținutei cu ajutorul unor mănuși albe din satin, care-i acopereau brațele până dincolo de coate.
Ea a ales să poarte una dintre ținutele Annei din filmul „Princess Diaries”. Frumoasa cubaneză și-a prins părul negru într-un coc ciufulit, peste care a pus o diademă. Camila a completat costumația cu o pereche de ochelari de soare negri, subțiri, subliniind astfel sursa sa de inspirație vestimentară.
A purtat și o pereche de căști subțiri care se întindeau peste diademă. Firele acestora păreau să coboare în poșeta pe care o ține în mână. Ea și-a purtat sub braț geanta argintie și strălucitoare, prinsă de o curea neagră și groasă.
Fosta iubită a lui Shawn Mendes și-a completat ținuta cu o pereche de sandale cu toc. În timp ce pășea cu grație pe covorul roșu, cântăreața a fost fotografiată făcând semnul păcii.
Gazda petrecerii a purtat un costum ieșit din comun
Oricât de hilar ar fi fost costumul Camilei Cabello, nu s-a apropiat deloc de ce a purtat gazda petrecerii. Heidi Klum s-a transformat într-un păun albastru, însă partea interesantă vine abia acum. Pentru coada din pene verzi a fost nevoie de un grup de 10 persoane.
„Mă gândeam în ce să mă costumez. Am vrut ca 20 de persoane să devină una singură”, a spus ea. Heidi a mărturisit că a apelat la Cirque Du Soleil pentru a găsi persoanele potrivite pentru costumul ei.
Soțul ei, muzicianul Tom Kaulitz, s-a îmbrăcat într-un ou uriaș, de mărimea unui om. El a spus că nu-și amintește dacă această costumație a fost ideea lui sau a soției. „Ea întotdeauna vine cu ceva…prima”, a declarat el pentru today.com. „Anul acesta mi-a spus: « Hei, eu sunt un păun, deci ce ai putea face ca să te asortezi cu un păun? »”.