Britney Spears a recunoscut că l-a înșelat pe Justin Timberlake. Cântăreața a vorbit despre infidelitate

Britney Spears a recunoscut că l-a înșelat pe Justin Timberlake. Cântăreața a făcut declarații incredibile în autobiografia „The Women In Me”. Cartea va fi disponibilă pentru toți cititorii din data de 24 octombrie.

Emma Capotă
Publicat: 23 octombrie 2023, 6:24
Britney Spears a povestit despre avortul spontan / Getty Images

Artista pop, în vârstă de 41 de ani, a vorbit despre alegerile pe care le-a făcut în ceea ce privește viața ei personală. În paginile noului volum „The Woman In Me”, Britney oferă fanilor detalii picante cu privire la relația cu Justin Timberlake.

Motivul pentru care Britney Spears și Justin Timberlake s-au despărțit

Ani de zile au existat zvonuri cum că ar fi fost infidelă, iar acum artista pare că este pregătită să spună adevărul. Rumorile au apărut prima dată în 2002, când Britney și Justin s-au despărțit într-un mod neașteptat. La vremea respectivă se credea că motivul despărțirii ar fi aventura pe care aceasta a avut-o cu Wade Robson.

La scurt timp după despărțirea acestora, Justin Timberlake a lansat hitul „Cry Me A River”. Melodia, care a fost foarte apreciată de public, conține versuri care fac aluzie la trădarea din relații. Lucrul acesta a dus la numeroase speculații potrivit cărora melodia i-ar fi fost adresată lui Britney.

Versuri precum „Deci ți-ai încercat norocul / Și ți-ai făcut alte planuri” sau „Și nu a fost ca și cum doar ați vorbit, tu știi asta” au sugerat că ea l-ar fi înșelat pe parcursul relației.

Britney Spears a recunoscut că l-a înșelat pe Justin Timberlake

Britney Spears, aflată de ani de zile în atenția presei, este pe punctul de a publica un volum autobiografic. În „The Woman In Me”, vedeta abordează cu sinceritata un zvon din trecut, legat de o presupusă aventură.

Conform The US Sun, Britney confirmă în memoriul său că l-a sărutat pe Wade Robson. „Am ieșit într-o seară în oraș și am mers la un bar spaniol. Am dansat într-una. În acea noapte m-am sărutat cu el”. Cântăreața subliniază că în afară de acea excepție, i-a fost fidelă lui Justin pe tot parcursul relației.

Wade a realizat coregrafia unora dintre cele mai emblematice videoclipuri ale lui Britney, printre care „Oops… I Did It Again” și „I’m A Slave 4 U”.

Cântăreața a făcut dezvăluiri despre o întrerupere de sarcină

În cartea pe care urmează să o lanseze, Britney a divulgat detalii despre sarcina pe care a întrerupt-o. Pe când era împreună cu Justin Timberlake, cântăreața a rămas gravidă.

De asemenea, ea a dezvăluit că a ales să renunțe la copilul lui Justin, întrucât el nu era pregătit să fie tată. „L-am iubit atât de mult pe Justin. Mereu am sperat ca într-o zi să avem o famile. Doar că acest lucru ar fi fost mult mai devreme decât am anticipat”, a notat artista.

„Este cert însă că Justin nu era fericit în legătură cu sarcina. A afirmat că nu eram pregătiți să avem un copil în viața noastră, că eram mult prea tineri”. Britney a adăugat că întreruperea sarcinii a fost unul dintre cele mai chinuitoare lucruri pe care le-a trăit vreodată.

PARTENERI