Britney Spears a fost văzută conducând singură, la scurt timp după ce s-a accidentat în timpul unei nopți petrecute la hotelul Chateau Marmont din Los Angeles

Britney Spears a fost văzută conducând singură. Diva și-a ținut părul desfăcut și a optat pentru un machiaj natural.

Emma Capotă
Publicat: 9 mai 2024, 7:24
Britney a afișat un zâmbet cald în timp ce se afla la volan / Getty Images

În timp ce majoritatea oamenilor consideră că posibilitatea de a conduce este ceva normal, pentru Britney acest lucru reprezintă un simbol al libertății. Cântăreței i-a fost interzis să urce la volan în timpul celor 13 ani de tutelă. De când custodia s-a încheiat, Britney a profitat de toate activitățile pe care nu le-a putut desfășura înainte.

Britney Spears a fost văzută conducând singură

Vedeta pop, în vârstă de 42 de ani, a fost fotografiată recent la volanul Mercedesului său alb în timp ce se plimba prin Thousand Oaks, situat la nord-vest de Los Angeles. Imaginile cu artista conducând au apărut la scurt timp după ce aceasta și-a speriat fanii după ce s-a accidentat în timpul unei nopți petrecute la emblematicul hotel Chateau Marmont din Los Angeles.

Mai multe surse au declarat pentru Daily Mail că artista s-a lovit la gleznă în timp ce făcea tumbe în fața camerei sale de hotel. Acestea au împărtășit că Britney și presupusul ei iubit, Paul Soliz, păreau a fi „semnificativ amețiți”. Ele au adăugat că personalul barului a refuzat să le ofere băuturi în plus. „Un lucru era cert: cu siguranță nu mai aveau nevoie de alcool”, a precizat una dintre surse.

Având în vedere starea divei la momentul plecării de la Chateau Marmont – îmbrăcată doar cu lenjerie intimă și învelită într-o pătură, cu o pernă care îi acoperea pieptul – de data aceasta, interpreta melodiei „Toxic” părea să fie în regulă.

Pentru plimbare, vedeta și-a ținut părul blond desfăcut. Britney a optat, de asemenea, pentru un machiaj natural, relatează Daily Mail. Ea părea să fie bine dispusă și a afișat un zâmbet cald în timp ce se afla la volan.

Cântăreața a încălcat în trecut regulile de circulație

În octombrie anul trecut, câștigătoarea unui premiu Grammy a fost surprinsă în imaginile captate de camera video a poliției. Un ofițer de la „California Highway Patrol” a oprit-o în apropierea casei sale din Thousand Oaks, California.

Vedeta depășise liniile duble continue. În California, această faptă reprezintă o ilegalitate. Excepție fac cazurile în care virezi la stânga la o intersecție, intri/ieși de pe un drum privat sau de pe o alee sau dacă ești îndrumat să faci acest lucru de către muncitorii din construcții.

Artista i-a comunicat polițistului că simțea o nevoie acută de a merge la baie. „Îmi pare foarte rău, trebuie să merg la baie… e pe cale să iasă chiar acum”, i-a spus ea ofițerului. „Îmi pare rău, casa mea este chiar acolo”.

Când i s-a cerut permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, Spears a spus că actele sunt la echipa ei de securitate, motivând că abia ce s-au întors dintr-o călătorie. Polițistul i-a eliberat artistei o amendă în valoare de 327 de dolari și a sfătuit-o să conducă în siguranță, după care i-a comunicat că este liberă să plece.

PARTENERI