Beyoncé a avut o apariție ravisantă. Diva și soțul ei, Jay-Z, s-au bucurat de o cină romantică

Beyoncé a avut o apariție ravisantă în compania soțului ei, Jay-Z. Cei doi îndrăgostiți s-au bucurat de câteva zile de vacanță în Tokyo, Japonia.

Emma Capotă
Publicat: 6 mai 2024, 8:49
Pentru cina romantică în oraș, Jay-Z a îmbrăcat un outfit ceva mai simplu / Getty Images

Cântăreața a coborât din avionul privat al cuplului, a cărui valoare depășește 40 de milioane de dolari, într-o haină de blug fermecătoare, cu mâneci din blană pufoasă.

Beyoncé a avut o apariție ravisantă la o cină romantică

Beyoncé și-a surprins fanii miercuri seară, după ce a postat o nouă serie de fotografii pe Instagram. În imagini, cântăreața în vârstă de 42 de ani se pregătea să iasă în oraș alături de soțul ei, Jay-Z, pentru o cină romantică. Cei doi s-au bucurat de o scurtă călătorie în Japonia.

Diva a îmbrăcat un top transparent din mătase, pe care l-a băgat în pantalonii scurți din denim, și l-a completat cu o pereche de cercei „Beverly” de la 8 Other Reasons. Prețul pentru aceste bijuterii superbe este surprinzător de accesibil, doar 36 de dolari.

Pentru a oferi un aer occidental lookului ei, Beyoncé a purtat o cravată neagră, dar și o curea din piele cu o cataramă argintie strălucitoare. Ea și-a completat outfitul cu o geantă hardshell, decorată cu pietre prețioase.

În ceea ce privește machiajul, interpreta hit-ului „Halo” a optat pentru cu fard de ochi albastru strălucitor, un luciu de buze nude și fard de obraz roz. Părul vedetei a fost coafat într-un coc retro.

Jay-Z a purtat o ținută complet neagră

Pentru cina romantică în oraș, Jay-Z a îmbrăcat un outfit ceva mai simplu. Rapperul a purtat o ținută complet neagră, formată dintr-un hanorac cu glugă, adidași și ochelari de soare. El a făcut semnul păcii în timp ce poza alături de soția sa înainte de cină.

Într-o postare ulterioară, Beyoncé a împărtășit câteva fotografii cu fanii ei în care se plimbă cu mijloacele de transport în comun din Tokyo, apoi un cadru în care urcă în avionul lor privat pentru a se îndrepta spre următoarea oprire.

Cel mai înfocat fan al lui Beyoncé are doar doi ani

Ultima ei postare de pe Instagram vine la câteva zile după ce l-a surprins pe unul dintre cei mai tineri fani ai săi cu un buchet frumos de trandafiri albaștri și albi, după ce acesta a devenit viral pe TikTok. Micuțul a spus că diva este „prietena” lui într-un videoclip.

După ce a văzut videoclipul adorabil cu băiețelul de doi ani, pe nume Tyler, care îi cerea mamei sale permisiunea să o viziteze, Beyoncé i-a trimis flori micuțului, împreună cu un bilețel dulce, declarându-l oficial „prietenul” ei.

„Pentru prietenul meu Tyler”, a scris compozitoarea pe felicitare. „Îți văd aureola, Tyler”.

Mama lui Tyler, Bea Fabregas, a oferit o actualizare pe Instagram pentru urmăritorii săi, relatează Daily Mail. Ea a împărtășit o fotografie cu fiul ei alături de buchetul de flori primit și de o jucărie drăguță.

„Actualizare video Beyoncé”, a scris ea în descrierea postării. „Pentru referință, @beyonce și Tyler sunt acum oficial și într-adevăr prieteni!”.

PARTENERI