Antonia a fost invitata Giuliei Anghelescu, unde a dat mai multe detalii despre viața sa. Unul dintre cele mai dureroase a fost faptul că oamenii cred că artiștii le aparțin cu totul atunci când îi văd la un eveniment.
Antonia, despre evenimentele neplăcute care au marcat-o
Acest lucru le îngreunează viața artiștilor. Chiar dacă sunt faimoși, sunt și ei oameni normali și care încearcă să fie mereu cu zâmbetul pe buze pentru a nu dezamăgi pe nimeni. Din păcate, lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. Printre altele, Antonia a povestit că în timp ce mergea la un concert în Galați, a aflat că bunicul ei a murit.
Chiar dacă nu se simțea tocmai bine, artista și-a adunat toate puterile și a urcat pe scenă. Și-a susținut concertul, și-a onorat contractul. Cu toate acestea, ea a mărturisit că nu a mai putut să stea la poze pentru că nu se simțea bine.
„Nu o să uit atunci când eram în drum spre Galați. Am aflat efectiv cu o oră înainte să ajung acolo și eram praf. Am cântat, mi-am făcut jobul. După am plecat, nu am mai stat la poze într-adevăr. Nu am mai avut stare și mă înjura lumea pe net. Nu îți e rușine că am stat acolo cu copilul în frig o oră?. Îmi băteau în dubă, urla. Nu mai pot să stau să le explic de fiecare dată”, a spus Antonia în podcastul moderat de Giulia Anghelescu.
Antonia a primit un cub de gheață în cap
O altă poveste care a marcat-o pe vedetă a fost într-un club unde a susținut un concert. Antonia a spus că de multe ori, ca să nu mai fie criticată a fost nevoită să se abțină de la reacții care ar fi fost absolut firești.
„Ba am fost în cluburi unde mi s-a aruncat cu gheață în cap. Ca să nu am reacții vulcanice, că e normal să fii și să întrebi ce s-a întâmplat, cine mi-a aruncat, am lăsat capul în jos. Nu m-am uitat în jur. Au fost multe faze în care lumea este rea, gratuit. Fie că este frustrată sau poate că, pur și simplu, nu mă place. Nu are cum să te placă toată lumea, când fac asta este clar că sunt frustrați, totul este psihologic. Am tot ignorat faze. Și intrăm în etapa nu băga în seamă. Nu ai voie, că tu ești persoană publică. Nu ai voie, nu ai voie.”
Antonia a fost cu ochii în lacrimi în fața Giuliei Anghelescu
La finalul episodului, când Giulia i-a mulțumit pentru prezența în podcast. I-a spus Antoniei că este un om minunat și cea mai bună prietenă a ei, Antonia a început să plângă.
” A fost un podcast cu iubire multă. Vreau să-ți mulțumesc. Pentru că ești clar parte din clubul badassmoms.”
Acesta a fost momentul când Antonia a avut lacrimi în ochi. A spus că așa e viața și că de la un copil în sus, totul e dificil. Ea a mai menționat că femeile sunt cele care dau viață și că adevăratele badassmoms sunt femeile singure. Care își cresc singure copiii și care trebuie să se ocupe de tot, cu un program fix, dar care fac față cu brio tuturor provocărilor vieții.
„Ești cel mai bun model pe care ar putea să-l aibă copiii tăi. Asta nu poate să ți-o ia absolut nimeni. Cu siguranță, ei cu timpul își vor da seama că au fost privilegiați să fie copiii tăi. La fel cum și tu ai fost privilegiată să fii mama lor”, au mai fost cuvintele spuse de Giulia care au emoționat-o foarte tare pe Antonia.