Adele și actualul ei soț, Rich Paul, în vârstă de 42 de ani, sunt extrem de fericiți împreună. Cei doi și-au făcut publică povestea de dragoste în urmă cu aproximativ doi ani.
Adele a dezvăluit că își dorește o fiică alături de Rich Paul
În timp ce se afla pe scena de la Caesars Palace din Las Vegas, interpreta melodiei „Hello”, în vârstă de 36 de ani, le-a spus fanilor că își dorește din tot sufletul o fetiță.
Ea le-a împărtășit celor prezenți: „După ce voi termina cu toate obligațiile mele și cu toate spectacolele, vreau să am un copil. Vreau o fată, pentru că am deja un băiat. Simt că ea ar putea fi persoana pe care să o iubesc cel mai mult pe lume, dar pe care probabil să o și urăsc cel mai mult pe lume, asta simt că se va întâmpla. Mă va pune mereu la respect, nu-i așa?”.
Adele, care s-a căsătorit în secret cu Rich spre sfârșitul anului trecut, a glumit precizând că micuța va ajunge să fie o „regină mică și autoritară” datorită părinților pe care îi va avea. Ea a spus: „Cu mine ca mamă și cu Rich ca tată, va fi o regină mică și autoritară. Nu-i așa?”.
Cântăreața a revenit pe scenă după o pauză de câteva luni
Adele a revenit pe scenă vineri, după ce a fost nevoită să anuleze o serie de concerte din programul ei pentru lunile martie și aprilie, din cauza unei presupuse boli. În timpul spectacolului său de revenire, compozitoarea a mărturisit publicului că a trebuit să fie „complet tăcută” timp de aproape cinci săptămâni pentru a-și recupera vocea, relatează Daily Mail.
„A trebuit să mă odihnesc cu vocea. Când spun repaus vocal, mă refer la tăcere timp de aproape cinci săptămâni. Vă puteți imagina că eu, dintre toți oamenii, nu am putut vorbi timp de cinci săptămâni?”.
Interpreta a recunoscut că i-a fost „ușor” să nu mai cânte pentru o perioadă atât de lungă, dar i-a fost greu să rămână complet tăcută pentru că a ajuns să îi „urască” pe ceilalți. Ea a spus: „Cântatul… asta e partea ușoară. Nu mă deranjează să nu cânt timp de cinci săptămâni, dar să nu pot vorbi sau să nu pot râde, să fiu în repaus vocal complet… a fost greu”.
„Ajungi să urăști oamenii și să stai mult timp singură în camera ta. Dacă vreunul dintre voi are microbi sau este bolnav, nu mă atingeți când trec pe aici”, a glumit vedeta.
„Așa că dacă sunteți bolnavi, chiar dacă sunteți emoționați, spuneți doar «Hei». Mă tot îmbolnăvesc! Este groaznic și asta este problema: să te lași dus de val cu aceste spectacole îmbrățișând oamenii”, a adăugat Adele.