Reclamă
ZUTV
Arhiva
// 29 martie 2018
Pentru că românilor nu prea le place carnea de miel, geneticienii au creat pentru Paște porcul cu blană de oaie!
Un studiu recent ce a vizat gusturile în materie de carne ale românilor a scos la iveală că friptura de porc rămâne în topul preferințelor culinare în țara noastră. Carnea de miel este cumpărată preponderent doar în sezonul sărbătorilor pascale pentru a păstra tradiția și a avea o masă cum se cuvine deși românul nu prea agreează gustul fripturii de miel sau de oaie.
Reclamă
Arhiva
// 29 martie 2018
PROVOCAREA lui MORAR. Cât de bine ştie Delia versurile propriilor piese – VIDEO
Delia a fost joi dimineaţă la Morning ZU, unde a cântat în premieră „Du-te-mă”, dar s-a şi jucat puţin cu Buzdu şi Morar, amintindu-şi împreună de piese pe care probabil nici nu mai ştiai că le-a cântat.
Arhiva
// 29 martie 2018
VIDEO. Un stilist te învaţă cum să arăţi beton în poze
Toţi vrem să avem fotografii reuşite ca ale vedetelor, dar nu mulţi au norocul să iasă cu adevărat bine. Dacă obişnuieşti să fugi de aparatul foto doar pentru că tu crezi că nu eşti fotogenic/ă, mai bine te-ai gândi cum să te „împrieteneşti” cu el. Un stilist de la Hollywood vine cu câteva sfaturi care sigur vor schimba felul în care arăţi în poze.
Arhiva
// 29 martie 2018
11 oameni care au făcut cele mai cretine lucruri la beţie. Pregăteşte-te să râzi!
Misterioase sunt căile consumului de alcool. Şi uneori dureroase. Cea mai bună dovadă sunt fotografiile care au imortalizat tot felul de consecinţe pe cât de cretine, pe atât de amuzante pentru cei care le privesc.
Reclamă
Arhiva
// 29 martie 2018
10 copii care au încercat să se ascundă, dar nu prea au reuşit
„Ascunsa” este unul dintre jocurile preferate ale copiilor, indiferent de generaţie. Deci şi al mititeilor ăstora, care au însă o idee nu tocmai reuşită despre pitit.
Arhiva
// 29 martie 2018
Reprezentare grafică: TOP 5 activități principale pe care le fac românii de Paște!
Românii țin foarte mult la tradițiile religioase, dar în multe zone din țara noastră, totul se rezumă la mâncarea special pregătită pentru acea sărbătoare. Ziua Învierii Domnului, cunoscută și sub numele de Paște începe cu vopsitul ouălor, cozonacul este înlocuit cu pască, iar friptura de porc specifică de Crăciun se înlocuiește cu cea de miel.
Arhiva
// 29 martie 2018
11 fani disperaţi. S-au operat ca să semene cu idolii lor
Unii fani sunt atât de disperaţi după idolii lor, încât vor să-i vadă şi când se duc la baie şi se uită în oglindă. Iar pentru a obţine asta, cei mai… fani dintre fani au recurs la operaţii estetice care să-i facă să semene cu favoriţii lor. Vi se pare o idee bizară? Staţi să vedeţi rezultatele.
Arhiva
// 29 martie 2018
10 lucruri pe care orice tipă le face la nervi
Oamenii reacţionează diferit la nervi, iar la unii e greu să-ţi dai seama când sunt furioşi. Dar nu şi în cazul tipelor. Pentru că au ele un stil aparte de a-şi manifesta furia.
Arhiva
// 28 martie 2018
TOP 5 tipuri de femei pe care le poți întâlni pe Facebook!
Facebook a devenit parte din viața noastră, din ce în ce mai mult, dar unii exagerează și ajung să fie penibili. Sunt unele lucruri care se observă imediat, ca un tipar pe facebook, fapt ce ne-a ajutat în a realiza următorul top.
Arhiva
// 28 martie 2018
Concurență SIAB! În provincie se organizează Salonul Internațional de Atelaje și cărucioare!
Salonul Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB), cel mai important eveniment din domeniul automobilelor organizat în România, va avea loc între 23 martie și 1 aprilie, la Romexpo.
Arhiva
// 28 martie 2018
Cele mai WTF reclamaţii făcute vreodată de clienţi nemulţumiţi. Răspunsurile sunt PRICELESS
Ai cumpărat vreodată un produs care te-a costat nu doar bani, ci şi nervi? Nu eşti singur pe lume! Au păţit-o şi alţii şi au ţinut să afle toată lumea, aşa că şi-au postat reclamaţiile pe net. Răspunsurile primite sunt funny rău, dacă priveşti situaţia din afară. Dovadă că, şi dacă mai fac greşeli, companiile măcar au inspiraţie la angajarea PR-iştilor.
Arhiva
// 28 martie 2018
6 expresii de coşmar pe care elevii nu ar vrea să le mai audă de la profi
Numai cine nu dă prea des pe la şcoală nu ştie că profii au un arsenal de expresii cu care te pot face să slăbeşti în 30 de secunde cât într-o oră de sală!
Arhiva
// 28 martie 2018
Tare sau ce? 12 oameni care şi-au făcut tatuaje cu desene animate şi nu au regretat
Ţi-au plăcut desenele animate când erai mic? Sigur ţi-au plăcut! Dar ţi-ai face un tatuaj cu personajele tale preferate? Unii şi-au făcut!
Arhiva
// 28 martie 2018
PROVOCARE. 8 din 10 oameni nu găsesc răspunsul corect
Avem pentru tine o provocare la care 8 din 10 oameni nu reuşesc să găsească răspunsul corect. Eşti destul de „ZU” ca să o rezolvi fără să trişezi?
Arhiva
// 27 martie 2018
Calvar! Ion Țiriac a reușit abia astăzi să își potrivească toată colecția de ceasuri scumpe la ora de vară
De fiecare dată când se schimbă ora este un calvar pentru miliardarul Ion Tiriac care pierde timp prețios pentru a și regla toate ceasurile de firmă pe care le deține.
Arhiva
// 27 martie 2018
Săptămâna Altfel și la Parlament! Politicienii încearcă să dea legi și în favoarea cetățenilor!
Săptămâna 26-30 martie 2016 se desfăsoară Programul „Școala Altfel” în care elevii au parte de activități extracurriculare cum ar fi vizite la muzeu, la teatru, excursii, ateliere artistice sau diverse concursuri.
Arhiva
// 27 martie 2018
QUIZ. Câte piese de la Carla’s Dreams recunoşti după câteva versuri
Hey! Tu! Da, tu! Avem o provocare nouă pentru tine! Ştim că îţi place Carla’s Dreams, dar vrem să ştim exact cât de mult!
Arhiva
// 27 martie 2018
10 idei PRICELESS care arată că oamenii se pot descurca în orice situaţie
Dacă ai instinct de supravieţuire şi creativitate, poţi trece prin viaţă fără probleme. Iar oamenii ăştia sunt dovada clară că avem dreptate.
Arhiva
// 27 martie 2018
EPIC FAIL. Cele mai WTF oferte din magazinele româneşti. La final ai şi un BONUS
Uneori, să te plimbi prin magazine poate fi o distracţie la fel de bună ca oricare alta. Pentru că, din greşeală sau nu, găseşti divertisment la tot pasul. Trebuie doar să te uiţi cu atenţie la etichetele de preţ, la anunţurile de promoţii şi chiar la unele produse.
Arhiva
// 27 martie 2018
11 imagini care îţi arată ce înseamnă puterea machiajului
Machiajul e acel Photoshop IRL care poate face orice tipă să arate cum vrea ea. E nevoie doar de ceva pricepere şi de produse cosmetice de calitate ca să devii o cu totul altă persoană la suprafață.
Arhiva
// 27 martie 2018
8 lucruri dubioase pe care cei mai buni prieteni le fac împreună
Cei mai buni prieteni sunt aceia pe care îi simți aproape chiar şi atunci când sunt despărțiți fizic, cu care împărtăşeşti secrete pe care poate nu le-ai spune nici mamei, fraților sau surorilor, care sunt gata să lase orice ar face ca să vină când îi chemi sau care îți dau una după ceafă atunci când chiar ai nevoie de asta.
Arhiva
// 26 martie 2018
Un român deștept a dat ceasul înainte cu peste 120 ore în loc de o oră și este aproape în weekend, din nou!
România a trecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară. Ceasurile au fost date înainte cu o oră, ora 3:00 a devenit ora 4:00, astfel că 25 martie a fost cea mai scurtă zi din acest an, implicit romanii au avut parte de un weekend redus.
Arhiva
// 26 martie 2018
Ce ghinion! Un român și-a șters contul de facebook înainte de anunța pe facebook că își șterge contul!
În urma scandalului declanșat de compania Cambridge Analytica prin care s-au subtilizat date personale sensibile din profilele utilizatorilor, iar aceste date s-au folosit pentru manipulare și diverse promovări ilicite sau campanii electorale, s-a creat o campanie de ștergere a aplicației.
Arhiva
// 26 martie 2018
FOTO. Ştim cum vor arăta 9 artiste de la noi la bătrâneţe
Sunt frumoase, talentate, fanii le adoră şi fanele vor să arate cel puţin la fel de bine ca ele! Dar cum vor arăta Delia, Ruby, Antonia sau Andreea Bălan peste vreo 30-40 de ani? Am reuşit să aflăm jucându-ne cu o aplicaţie!
Arhiva
// 26 martie 2018
VIDEO. Cum arată o zi din viaţa unei tipe cu păr lung
Părul lung şi frumos vine la pachet cu o grămadă de probleme. Corect, ladies? Dacă ştii ce înseamnă ca părul tău să se încurce în orice şi oricând, de parcă ar avea o viață a lui, separată de a ta, atunci clipul de mai jos e sigur şi despre tine.
Arhiva
// 26 martie 2018
WTF! 12 momente în care Photoshopul a bătut la fund anatomia
Toată lumea foloseşte în ziua de azi programele de editare foto, dar lucrurile încetează să mai fie ok atunci când anatomia te bate la fund. Iar dacă mai eşti şi profesionist şi laşi chestia asta să se vadă pe vreo copertă de revistă, e clar că ar trebui să te apuci de altceva.
Arhiva
// 23 martie 2018
TOP 10 cele mai tari GLUME despre faptul că România trece în weekend la ora de vară!
Trecerea la ora de vară în România se face în fiecare an în ultima sâmbătă a lunii martie. România va trece în noaptea de sâmbătă, 24 martie 2018, spre duminică, 25 martie 2018, la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00. Trecerea la ora de vara înseamnă ca vom dormi cu o ora mai putin, avand in vedere ca ceasurile vor fi date înainte, duminică fiind cea mai scurtă zi din an.
Arhiva
// 23 martie 2018
În sfârșit a nins cu ADEVĂRAT! Românii au putut să facă abia în Martie primul cocalar de zăpadă
Bucurie mare pe românii care iubesc zăpada pentru că tocmai a nins mai serios în aproape toate regiunile țării. Această ninsoare mai serioasă a creat condiții propice pentru români de a face primul om de zăpadă și cum era de așteptat, aceștia au preferat să facă un cocalar de zăpadă.
Arhiva
// 23 martie 2018
Cele mai RUŞINOASE nume de localităţi din România şi de afară
România este ţara care îţi face mereu surprize. Şi dacă mai ai dubii, e suficient să te uiţi pe o hartă şi să cauţi nume dubioase de localităţi. Avem unele pe care îţi e cam ruşine să le spui cu voce tare dacă nu ai şi o hartă la îndemână ca să arăţi că nu ai înjurat. Şi nici cu ţările mai dezvoltate nu ne e ruşine când vine vorba de nume jenante.
Arhiva
// 23 martie 2018
13 imagini care fac orice tipă cu părul lung să vrea să o ia la fugă
Orice tipă visează să aibă un păr lung şi frumos ca al prinţeselor Disney, dar, pe bune acum, probabil e cea mai proastă idee ever! Nu că n-ar fi beton, dar vine la pachet şi cu probleme kilometrice.
Arhiva
// 23 martie 2018
10 lucruri care se întâmplau la începutul anilor 2000 şi de care lumea a cam uitat
Acum 15 ani viaţa era mult mai complicată. Şi dacă nu crezi, imaginează-ţi că ar trebui să mai faci şi azi toate chestiile astea.
Arhiva
// 23 martie 2018
10 farse EPICE, numai bune pentru 1 APRILIE! Pregăteşte-te să râzi!
Mai e puţin până la 1 Aprilie şi dacă n-ai avut încă timp să pui la cale farse pentru cei din jur, te ajutăm noi!
Arhiva
// 23 martie 2018
Imagini de colecţie. Cum arătau artiştii de la noi când şi-au făcut buletin
Poza din buletinul de la 14 ani este pentru mai toată lumea un secret care trebuie bine păzit. Noi am găsit pentru tine cum arătau 6 dinte artiştii „main stream” de la noi când şi-au făcut primul buletin.
Arhiva
// 22 martie 2018
Laudă-te cât mai poți! Vremea este încă prielnică pentru a posta pe facebook poze cu tine și o lopată de zăpadă!
Atenție, bucureșteni! In Capitală va fi cod portocaliu de ninsori și vânt, iar temperaturile vor ajunge la -5 grade Celsius. Meteorologii anuntă că grosimea totală a stratului de zăpadă, când va înceta ninsoarea, va fi în medie de 25…35 centimetri.
Arhiva
// 22 martie 2018
Respect! De Ziua Mondială a Apei în mai toate cârciumile din Vaslui se servește și șpriț, nu doar tărie!
În fiecare an, la 22 martie, sub egida Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se marchează Ziua Mondială a Apei. Este o zi cu relevanță aparte pentru toți locuitori acestei planete, atenționați o dată în plus despre rolul şi importanța sursei vieții.
Arhiva
// 22 martie 2018
LOL! Astea sunt cele mai dubioase momente din istoria domnişoarelor de onoare
Ladies, să fii domnişoară de onoare la o nuntă poate pare ceva foarte tare. Că doar eşti „de onoare”, nu? Well, nu e tot timpul chiar atât de funny cum pare. Mai ales dacă dai de vreun fotograf care are idei „creţe” legate de pozele oficiale de nuntă sau care parcă şi-a făcut un scop în viaţă din a te face să nu arăţi chiar atât de onorabil cum spune titlul. Iar dacă mireasa ţi-a şi impus o ţinută cu care nu te simţi tocmai confortabil… Tot ce vrem să spunem e că sperăm să nu intri vreodată în galeria celor mai nefericite poze din istoria domnişoarelor de oroare… pardon, de onoare!
Arhiva
// 22 martie 2018
Aşa arată caricaturile celor mai tari artişti. Beton sau ce?
Caricaturile sunt menite să scoată în evidență defectele, dar când acelea nu exista face și omul ce poate, nu? Probabil nu te tentează foarte tare să afli cum te-ar vedea un caricaturist, dar cu siguranţă îţi vor plăcea caricaturile celor mai tari artişti ai momentului.
Arhiva
// 22 martie 2018
14 imagini care arată diferenţa uriaşă dintre realitate şi viaţa de pe reţelele de socializare
Zi de zi vedem sute de fotografii în timp ce dăm scroll pe Facebook sau pe Instagram şi împărţim zeci de like-uri pe reţelele de socializare. Dar nu ştim niciodată la ce am dat de fapt like.
Arhiva
// 22 martie 2018
14 momente în care actorii celebri au fost de nerecunoscut din cauza machiajului
Actorii celebri sunt obişnuiţi să fie recunoscuţi de toată lumea, oriunde ar merge. Dar nu şi când intervin cei de la machiaj, care îi transformă într-atât, încât devin imposibil de recunoscut chiar şi pentru cei mai mari fani. Nu crezi? Uită-te la imaginile de mai jos şi o să te convingi!
Arhiva
// 21 martie 2018
11 trucuri beton care te ajută să faci cele mai tari poze cu telefonul mobil
Vrei să faci cele mai tari poze şi să aduni like-uri cu lopata? Nu ai nevoie de vreun aparat ultraperformant, ci doar de câteva trucuri care te ajută sa transformi camera smartphone-ului într-una profesională.
Arhiva
// 21 martie 2018
13 oameni care au purtat tricoul potrivit la momentul potrivit
De mici copii suntem învăţaţi să ne îmbrăcăm potrivit pentru fiecare situaţie, dar unii se pare că duc asta la un cu totul alt nivel.
Arhiva
// 21 martie 2018
Tipii s-au apucat să recreeze pozele de pe Insta ale fetelor şi nu ai cum să nu râzi
Toată lumea ştie cât de mult investeşte o tipă într-o fotografie care va ajunge pe reţelele de socializare. Are nevoie de poziţia perfectă, de lumina ideală, de privirea ultra sexy, de machiaj impecabil şi chiar când ai crede că a atins toate astea parcă tot i se pare că lipseşte ceva. Cum aleg tipii pozele pentru Facebook sau Insta? Pe loc! Click, share photo, post! Atât de simplu.
Arhiva
// 21 martie 2018
10 lucruri pe care habar n-aveai că le-ai făcut greşit până acum
În viaţă sunt mai multe lucruri pe care le faci greşit decât ai crede. Şi asta fie pentru că aşa ai învăţat, fie pentru că aşa te-ai obişnuit, fie pentru că nu ţi-a arătat nimeni că există o cale mai bună şi mai simplă.
Arhiva
// 21 martie 2018
Disperare termică! Administrația Națională de Meteorologie dată în judecată de români pentru că anunță doar temperaturi scăzute!
Un mare număr de reclamații s-a înregistrat la sediul ANM și chiar o citație la tribunal acuzând rea-credintă deoarece de câteva zile anunța doar vreme proastă, cu temperaturi foarte scăzute.
Arhiva
// 21 martie 2018
Profitând de vremea prielnică de afară, în București au reapărut afișe cu concerte extraordinare și colinde de primăvară!
Primăvara a început în forță cu frumoase coduri galbene si portocalii de ninsori și viscol și se pare că zilele însorite și călduroase se amână pe o perioadă nedeterminată. Deși în acest sezon natura ar trebui să renască, zăpada care a căzut in aceste zile a cauzat un fenomen destul de ciudat tipic doar sărbătorilor de iarnă.
Arhiva
// 20 martie 2018
LOL! 9 momente în care profii au demonstrat că au simţul umorului
Dacă există ceva ce toată lumea iubeşte la şcoală, aia e vacanţa! Dar punem pariu că dacă ar fi toţi profii la fel de funny ca ăştia de mai jos, altfel ar sta lucrurile!
Arhiva
// 20 martie 2018
FOTO. 15 câini care sunt vedete pe Instagram şi o duc mai bine decât tine
Indiferent de platforma de socializare pe care o foloseşti, ideea e să te lauzi cu ce mănânci, cu cine o „arzi” şi unde şi, în general, să ştie toată lumea ce faci. Şi nu e o chestie cool doar pentru oameni, ci şi pentru animale. Mai ales pentru cele care o duc, probabil, mult mai bine decât mulţi dintre noi.
Arhiva
// 20 martie 2018
Astea sunt cele mai tari desene 3D pe care o să le vezi azi
Când ai încercat ultima oară să desenezi ceva şi chiar ţi-a ieşit? La grădi? În şcoală? Azi? Well, fie că ai talent la desen, fie că nu, sigur nu ai văzut azi ceva mai tare decât ce creaţiile de mai jos!
Arhiva
// 20 martie 2018
ZIUA MONDIALĂ A FERICIRII: TOP 10 lucruri care te-ar face fericit/ă pe FACEBOOK!
Ziua internatională a fericirii (International Day of Happiness) este celebrată la 20 martie, fiind proclamată de Adunarea Generală a ONU. Astăzi trebuie să fim cu zâmbetul pe buze și să răspândim cât mai multă bucurie! O lume a oamenilor fericiți și pozitivi, guvernată de armonie, pace și compansiune, poate exista numai dacă tu o creezi.