Reclamă
Redactie ZuTV
Arhiva
// 5 ianuarie 2022
Tough reality. Opt artiști de la noi și de la ei care au fost victimele bullying-ului în copilărie
Bullying-ul este un fenomen care a ajuns după mult timp și în atenția autorităților din România, dar nici starurile din afară nu au fost ferite de asta.
Reclamă
Arhiva
// 5 ianuarie 2022
Soon to come. Astea-s cele mai tari producții care apar pe Netflix în perioada următoare
Începutul anului 2022 deja sună mai bine ca niciodată în materie de filme și seriale, iar Netflix promite multe producții care îi vor ține pe utilizatori cu sufletul la gură. Unele dintre cele mai așteptate seriale deja și-au anunțat comeback-ul, iar dacă te afli pe lista celor au devorat deja biblioteca de filme, află că Netflix a pregătit arsenalul de rezervă.
Arhiva
// 5 ianuarie 2022
Truth be told. De ce a divorțat, de fapt, Alexandra Stan. „Suntem persoane minunate, dar separat”
Alexandra Stan nu pierde deloc timpul. La aproape trei luni de când a anunțat că a divorțat de soțul ei, artista se poate lăuda deja cu o nouă cucerire. Totuși, artista continuă să fie întrebată despre fosta relație eșuată și, sinceră din fire, nu evită niciodată acest subiect.
Arhiva
// 5 ianuarie 2022
The struggle is real. Andra a recunoscut că a fost victima bullying-ului. „Am fost și cred că sunt și acum”
Fără doar și poate, Andra este una dintre cele mai bune voci de la noi. De-a lungul timpului, artista a reușit să îți construiască o imagine puternică și, deși este de atâta timp în lumina reflectoarelor, aceasta continuă să se mențină în topul preferințelor fanilor.
Reclamă
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
Acces Direct revine de la ora 16:00 la Antena 1 şi continuă de la 17:00 la Antena Stars
Cel mai nou sezon al emisiunii Acces Direct revine din 10 ianuarie, la Antena 1 şi la Antena Stars. Mirela Vaida le va da întâlnire telespectatorilor în fiecare zi, de luni până vineri, de la 16:00, la Antena 1, unde vreme de o oră, alături de invitaţii săi, va dezbate situaţii de viaţă, va prezenta, în premieră, poveşti spectaculoase de iubire, precum şi subiectele mondene ale momentului. Ulterior, de la ora 17:00, Acces Direct va continua pe Antena Stars, acolo unde gazda show-ului va conecta telespectatorii la evenimentele mari ale zilei şi la subiectele de actualitate socială, cu impact atât în rândul oamenilor obişnuiţi, cât şi asupra vedetelor.
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
Din 8 ianuarie, de la ora 16:00, Antena Stars lansează reality show-ul La Famiglia, cu Amalia Bellantoni
Sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 16:00, Antena Stars lanseazã cea mai nouã producţie a staţiei, La Famiglia, cu Amalia Bellantoni, un reality show bazat pe dinamica unei familii mixte, compuse dintr-o româncă plină de energie, un sicilian temperamental şi cei doi copii ai lor. Cel mai nou proiect al staţiei îşi propune să urmărească peripeţiile lor, atât în viaţa de familie, cât şi în mediul de business.
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
Începând din 6 ianuarie, Dragostea pluteşte în aer şi 1001 de nopţi vor putea fi urmărite la Happy Channel
Noul an vine cu o serie de surprize pentru telespectatorii postului Happy Channel. Începând din 6 ianuarie, aceştia se vor putea bucura de premierele unor producţii de succes internaţional. Comedia romantică Dragostea pluteşte în aer şi serialul turcesc 1001 de nopţi se numãrã printre noutãţile începutului de an de la Happy Channel.
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
Wait, what?! Emma Watson a fost confundată cu Emma Roberts în „Harry Potter: Return to Hogwarts”
Producătorii de la HBO Max au făcut o gafă de zile mari odată cu lansarea „Harry Potter: Return to Hogwarts”. Fanii vigilenți au observat imediat cum Emma Watson a fost confundată cu Emma Roberts în unul dintre momentele cheie ale proiectului special.
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
Lovers on the list. Opt bărbați celebri cu care s-a iubit Jennifer Lopez de-a lungul timpului
Păreau cuplul perfect, dar se pare că orice poveste frumoasă are un final. Jennifer Lopez și Alex Rodriguez s-au despărțit la începutul anului, după patru ani de relație. Când toată lumea aștepta nunta, zvonurile privind infidelitatea lui au erodat relația, iar finalul a fost inevitabil. J. Lo nu a plâns prea mult după fostul sportiv și a revenit la una dintre marile ei iubiri: Ben Affleck.
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
20 years later. Șase inside-uri pe care le-am aflat după difuzarea „Harry Potter: Back to Hogwarts”
Emma Watson, Rupert Grint și Daniel Radcliffe au aniversat douăzeci de ani de la lansarea filmului care i-a făcut celebri în toată lumea. Personajele cărora le-au dat viață, Harry Potter, Hermione Granger și Ron Weasley debutau pentru prima dată pe marile ecrane în noiembrie 2001.
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
It’s gettin’ hot in here! Șapte show-uri de dating care îți arată că dragostea nu e ca-n filme
Reality show-urile și serialele care au ca subiect relațiile au un farmec aparte. Fie că ai chef să vezi ceva light, care să nu te solicite foarte mult, fie că vrei să vezi prin ce aventuri mai trec oamenii pentru a-și găsi jumătatea, avem o listă de sugestii pentru tine. Le găsești pe toate pe Netflix și, te avertizăm, s-ar putea să pierzi nopțile cu ele, odată ce le-ai dat play!
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
Una caldă, alta rece pentru Netflix. Serialul „Emily in Paris” criticat de către Ministrul ucrainean al Culturii
Serialul „Emily in Paris” a avut premiera sezonului doi recent si, deși mulți fani așteptau asta cu sufletul la gură, se pare că unele persoane au fost deranjate de acțiunea în sine. Mai exact, Ministrul Culturii din Ucraina aduce acuzații grave serialului și a trimit chiar și o petiție către cei de la Netflix. Ce îl nemulțumește?
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
You are not alone. Patru artiști de la noi care s-au confruntat, la un moment dat, cu depresia
De multe ori, pe buzele fanilor se află întrebarea ”ce motive are un artist să fie depresiv?” Viața nu este deloc așa cum pare și, în timp ce mulți cred că dacă se află în lumina reflectoarelor, artiștii au o viață perfectă, adevărul este cu totul și cu totul altul.
Arhiva
// 4 ianuarie 2022
The struggle is real. Antonia a ajuns în pragul depresiei din cauza mesajelor din online. „Pentru mine e o atrocitate”
Antonia este mereu veselă și încearcă să le transmită fanilor un vibe bun de fiecare dată când are ocazia. Chiar dacă viața ei ar putea părea perfectă, soția lui Alex Velea a recunoscut că are și episoade mai puțin fericite și că, în trecut, s-a confruntat cu depresia.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Save the date! Cel mai hot show de dating revine pe Netflix cu sezon nou. Când va avea loc marea premieră
Chiar dacă pandemia a stat în calea multor producții, Netflix nu se poate plânge. Platforma și-a crescut numărul de utilizatori din cauza faptului că sălile de cinema au fost închise, așa că fix pentru ei are pregătite câteva surprize. 2022, you sound so great!
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Grupul Intact Media Group, lider SATI în luna decembrie 2021
Potrivit SATI, în luna decembrie, Grupul Intact Media s-a clasat pe primul loc în top, cu 16.657.605 vizitatori unici.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Busted! Patru artiste de la noi care au îmbrăcat același tip de corset. Cui îi stă mai bine?
Nu de puține ori s-a întâmplat ca vedetele să facă o pasiune pentru același articol vestimentar. Fie că a fost vorba despre cercei, coliere sau ochelari de soare, s-a întâmplat ca la un moment două sau mai multe celebrități să observe că nu sunt singurele care dețin acel obiect în garderobă.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Shut up and take my money! Patru vedete de la noi care au recunoscut că se îmbracă de la second hand
În zilele noastre este foarte cool să mergi să cauți adevărate comori în magazinele second hand. Dacă înainte asta era considerată o dovadă de sărăcie, acum, vedetele de la noi demonstrează că un look impecabil se poate construi cu haine care au mai fost purtate și de alții.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Ruby, Shift, Lino Golden și Jador la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!
Luni, marți și miercuri, de la 20:30, noul sezon Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară! continuă într-un loc aparte aflat în mijlocul Maramureșului, Botiza. Ruby, Shift, Lino Golden și Jador sunt cele patru vedete care îi vor fi alături lui Nea Mărin săptămâna aceasta, alături de Liviu și Andrei, pentru a organiza un târg cu meșterii populari ai zonei și un spectacol cu artiști locali.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Meet the lover! Kanye West a uitat-o pe Kim Kardashian. Rapperul are o nouă iubită
Kanye West demonstrează că există viață și după o despărțire. Rapperul a urmat exemplul fostei sale soții și a început să se afișeze cu noua lui cucerire. Kanye nu a dus-o oriunde pe iubita lui, ci la o cină romantică. Dacă a trecut acest test, atunci she’s the one.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Another Kevin?! Așa arată actorul care seamănă izbitor cu Macaulay Culkin din „Home Alone”
Macaulay Culkin va fi mereu recunoscut pentru rolul lui Kevin din „Home alone”. Deși de atunci ți până acum a mai filmat și alte pelicule, aceea este cea mai reprezentativă pentru el. Dacă „Home alone” nu are înlocuitor, ei bine, Macaulay Culkin are o sosie care face furori în online, iar anul trecut și-a făcut debutul și în industria cinematografică.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
The truth behind. Care a fost, de fapt, relația dintre Emma Watson și Tom Felton, colegul ei de platou din „Harry Potter”
Seria de filme „Harry Potter” are milioane de fani în întreaga lume. Chiar dacă finalul a avut loc acum mulți ani, iubitorii de filme speră că îi vor aștepta multe surprize din parte producătorilor și a actorilor. Știți cum se spune: „dacă îți dorești suficient de mult, o să se îndeplinească”.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Watch and learn. Cum se pronunță, de fapt, numele Zendayei? Actrița le-a oferit fanilor un tutorial despre asta
Crezi că știi totul despre ele, dar nu este așa. Vedetele tale preferate țin foarte mult la numele lor și vor ca acesta să fie pronunțate mereu corect, iar pentru a lămuri pe toată lumea au făcut chiar și tuturiale de pronunție corectă a numelor.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
#lookalike. Așa arată sosia celebrei actrițe Scarlett Johansson. Tânăra face furori pe TikTok
Scarlett Johansson este una dintre cele mai cunoscute actrițe și se poate lăuda cu roluri în adevărate capodopere cinematografice. Ca orice vedetă, Scarlett nu a scăpat nici ea de fenomenul sosiilor, iar her sister from another mother face senzație pe TikTok.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
The power of makeup. Tipa asta se transformă în orice vedetă doar cu ajutorul machiajului
Faptul că TikTok-ul ascunde adevărate comori, nu mai este un secret pentru nimeni. Pe lângă miliardele de videoclipuri de makeup, de house cleaning și alte tips&tricks, există o tipă care a reușit să îi impresioneze pe toți cu abilitățile ei de transformare. Unde mai pui că totul se bazează doar pe machiaj?
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
INNA, Beyonce, Alina Eremia și Lidia Buble s-au îmbrăcat la fel. Pe ce articol vestimentar au pus artistele ochii?
La prima vedere, ai zice că în afară de muzică, INNA și Beyonce nu au nimicîn comun. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa, mai ales că puterea online-ului este din ce în ce mai prezentă în domeniul fashionului.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
#WardrobeIssue. Miley Cyrus, la un pas de a rămâne dezbrăcată pe scenă. Cum a rezolvat artista întreaga situație?
Miley Cyrus este o profesionistă în ceea ce face și demonstrează asta de fiecare dată când urcă pe scenă. Recent, artista a făcut față cu brio momentului în care mii de fani au fost la un pas de a o admira dezbrăcată.
Arhiva
// 3 ianuarie 2022
Busted! Ce au în comun Antonia și Cardi B, în afară de muzică?
Antonia și Cardi B sunt despărțite de mii de kilometri, dar asta nu înseamnă că nu pot avea anumite lucruri în comun. Faptul că ambele au voce și că sunt bune în ceea ce fac, nu mai este un secret pentru nimeni. Se pare că cele două artiste mai sunt unite de un detaliu: pasiunea pentru modă.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
She spilled the tea. De ce își ține Billie Eilish iubiții departe de ochii curioșilor?
Nu este ușor să fii Billie Eilish. La cei 20 ani, artista este una dintre cele mai cunoscute femei și toate privirile sunt ațintite asupra ei. Chiar și așa, Billie a reușit să își țină relații departe de ochii presei și ai curioșilor.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
The easy way. Cum poți accesa toate categoriile de filme și seriale ascunse de pe Netflix?
Netflix pune la dispoziția utilizatorilor un număr impresionant de filme și seriale. Dincolo de recomandările de la prieteni și ce este în trending la un moment dat, poți căuta în platformă și după genul producției pe care vrei să o urmărești. Și, poate nu știai, dar fiecare categorie de filme are un cod format din câteva cifre, pe care dacă le tastezi la căutarea în browser, descoperi o listă impresionantă de sugestii.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
#inked. Patru celebrități care au tatuaje cu semnificații ascunse
Fiecare tatuaj spune o poveste, dar unele desene sau citate de pe piele chiar ascund înțelesuri profunde! Este și cazul vedetelor, care au ales să poarte pentru totdeauna simboluri cu subînțeles sau citate care le-au motivat în cele mai grele momente din viața lor. Unele au dezvăluit ce simbolizează desenele sau mesajele pe care și le-au tatuat, altele au ales să păstreze misterul și să țină doar pentru ele totul.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
#BillionairesClub. Acesta a fost primul videoclip care a depășit un miliard de vizualizări în 2021
Billie Eilish a fost pe val în 2020 și nu s-a lăsat mai prejos nici anul acesta. Artista a început 2021 cu o veste excelentă: un videoclip al ei a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
Zece culori cu nume ciudate care au făcut furori pe TikTok în 2021. Pariu că nu știai de ele!
Dacă nici pe TikTok nu găsești toate ciudățenile, atunci nu le mai găsești nicăieri! Rețeaua socială a devenit din ce în ce mai darnică în informații, iar pe lângă momentele de amuzament care sunt la ordinea zilei sunt și conturi educative cărora le poți da follow.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
Internetul a decis. Cine a fost cea mai stilată vedetă din 2021?
Fetelor, luați-vă gândul de la primul loc în topul celor mai stilate persoane. Anul acesta, spre uimirea tuturor, premiantul de pe primul loc care primește coronița este un celebru actor de la Hollywood.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
Modern mamas. Șase vedete care și-au anunțat sarcina pe internet anul acesta
A devenit un trend ca vedetele să păstreze suspansul unei sarcini până în momentul în care decis că este timpul ca fanii să afle de pe Instagram. Între timp, unele dintre ele au și născut, dar sigur fanii nu au uitat aceea primă imagine cu marele anunț.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
Meet the lovers! Astea au fost cele mai fresh cupluri de anul acesta. Vor rezista și în 2022?
Dragostea plutește-n aer, iar vedetele știu asta cel mai bine! Chiar dacă din punct de vedere al evenimentelor și al concertelor lucrurile nu au fost prea roz, pe partea personală unele vedete se pot lăuda deja că și-au găsit sufletele pereche.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
Colab of the year. Opt piese lansate anul acesta pentru care artistele de la noi au colaborat cu starurile din afară
Anul 2021 a adus multe noutăți în muzică, iar colaborările au fost la putere. Fie că au ales să își unească forțele cu alți colegi de breaslă din România sau au ales să colaboreze cu artiști de peste hotare, cântăreții de la noi pot spune că au făcut alegerile inspirate.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
#queen. Opt momente în care INNA a încins Instagramul cu poze hot anul acesta
Inna are o colecție impresionantă de costume de baie și rar se întâmplă să apară la plajă purtând de două ori același costum. De la bikini până la costume de baie întregi, cu imprimeu floral sau animal, cu iluzie optica, decupate sau care adaugă volum în părțile esențiale – Inna are de toate în garderobă.
Arhiva
// 31 decembrie 2021
Reveal. Astea au fost cele mai căutate branduri la nivel global în 2021
Așa cum probabil era de așteptat, majoritatea industriilor, inclusiv cea de fashion, s-au mutat în online. Comenzile de haine pe internet au înregistrat cifre uimitoare, iar curiozitatea i-a împins pe mulți fashioniști să se întrebe ce branduri au fost pe primele locuri în preferințele cumpărătorilor.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
Punct și de la capăt. 12 artiști de la noi care au trecut printr-un divorț și au mers mai departe
Atunci când te căsătorești, îți dorești să rămâi cu partenerul respectiv tot restul vieții. Numai că, uneori, lucrurile nu mai funcționează și ajungi la concluzia că este mai bine ca fiecare să meargă pe drumul lui. Iar vedetele nu au fost ocolite de ghinion și unele dintre ele au ajuns în fața judecătorului pentru a pune capăt mariajului.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
#disappointing. Șapte seriale ale căror finaluri nu au fost atât de bune pe cât se aștepta toată lumea
Atunci când ”te prinde” un serial și afli că urmează ultimul sezon, te aștepți ca finalul să te dea pe spate, nu-i așa? Ei bine, de multe ori se întâmplă să fim dezamăgiți de felul în care scenariștii aleg să încheie o poveste pe care am urmărit-o cu sufletul la gură, iar exemple în acest sens sunt o mulțime.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
The struggle is real. Șapte femei celebre care au fost victimele violenței domestice
În orice cuplu oamenii se mai ceartă, dar când se ajunge la violență, e nasol. Chris Brown a scandalizat pe toată lumea în 2009, când a băgat-o în spital pe Rihanna.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
#beef. Cele mai mari scandaluri în care a fost implicată familia Kardashian de-a lungul timpului
Toate familiile au probleme, iar clanul Kardashian demonstrează asta din plin. De-a lungul timpului, familia Kardashian a reușit să își pună multă lume în cap.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
Back tattoo. Selena Gomez s-a tatuat din nou. Cât de inspirată a fost alegerea?
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Selena Gomez este o mare iubitoare de tatuaje. Vedeta are o întreagă colecție, iar acum, la finalul anului, Sel s-a asigurat că mai adaugă un desen permanent.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
#Don’tLookUp. Șase inside-uri pe care trebuie să le știi despre producția în care joacă Ariana Grande
Ariana Grande a bătut palma cu Netflix anul trecut, iar acum a apărut într-un film care a creat multe controverse. Producția se numește ”Don’t Look Up” și are o distribuție impresionantă. Ari a fost colegă de platou la filmări cu nume sonore din industrie, precum Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Timothée Chalamet, Melanie Lynskey, Michael Chiklis, Cate Blanchett, Meryl Streep, Rob Morgan şi Tomer Sisley.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
Vești bune pentru fanii „Squid Game”. Uite ce se va întâmpla pe viitor cu serialul!
Fanii și-au dorit atât de mult, încât au și primit vestea cea mare. Creatotul Squid Game a declarat că serialul va avea o continuare. Confirmarea acestuia a venit la scurt timp după ce pe internet au început să circule zvonuri, dar și trailere cu noul sezon.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
Detalii din culisele Revelionului Starurilor 2022, prezentat de Dan Negru
Dan Negru #deMascăDistracția la Revelionul Starurilor 2022 – Războiul Generaţiilor, vineri, 31 decembrie, de la ora 22:00, la Antena 1. Vedete iubite de marele public, măști spectaculoase în spatele cărora se ascund celebrități din diverse domenii, muzică pentru toate gusturile și multă voie bună sunt ingredientele unui spectacol strălucitor, la cel de-al 22-lea revelion prezentat consecutiv de Dan Negru, la Antena 1.
Arhiva
// 30 decembrie 2021
A născut Kylie Jenner?! Ăsta e detaliul care a dat-o de gol pe iubita lui Travis Scott
Kylie Jenner se joacă din nou cu răbdarea fanilor. În vară, miliardara și-a ținut ascunsă sarcina o bună perioadă de timp și a avut rețineri în a face marele anunț. Din nefericire pentru ea, fanii au fost vigilenți, au pus cap la cap anumite indicii și au ajuns la concluzia că Stormi va mai avea o surioară sau un frățior.
Arhiva
// 29 decembrie 2021
Mira, la un pas de tragedie în noua casă din cauza unei lumânări. „Era totul ars complet”
Mira a trăit sperietura vieții ei. Artista tocmai ce s-a mutat la casă nouă, prima ei locuință proprie și deja, se pare că are parte de câteva probleme. Ceea ce i s-a întâmplat în dimineața asta putea să se transforme într-o adevărată tragedie. Norocul Mirei a fost că s-a trezit la timp pentru a opri catastrofa.