Reclamă
Redactie ZuTV
Arhiva
// 15 iulie 2022
Hard to forget. Ce a declarat Alex Rodriguez despre Jennifer Lopez, la mai bine de un an de la despărțire
Despărțirea dintre Jennifer Lopez și Alex Rodriguez a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că erau genul de power couple care părea ca va trăi happily ever after. Acum, la mai bine de un an de la separare, Alex a vorbit pentru prima dată despre relația lui cu Jennifer și a spus tot ce crede despre artistă.
Reclamă
Arhiva
// 15 iulie 2022
It’s a girl! Sophie Turner, soția lui Joe Jonas a devenit mămică pentru a doua oară
Sophie Turner și Joe Joe Jonas trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Actrița din „Game of Thrones” a adus pe lume cel de-al doilea copil, iar emoțiile sunt la cote maxime.
Arhiva
// 14 iulie 2022
Behind closed doors. Cinci lucruri care îți arată ce se întâmplă, de fapt, în spatele fenomenului K-POP
Pentru fani, muzica K-POP sună ca dintr-o lume de poveste, dar realitatea este cu totul și cu totul alta. Sunt foarte bine cunoscute cazurile celor doi idole K-POP care s-au sinucis în urmă cu câțiva ani, iar asta nu poate spune decât un singur lucru: universul K-POP pare că, uneori, este doar ficțiune.
Arhiva
// 14 iulie 2022
Zendaya a primit două nominalizări la Premiile Emmy, dar a avut momente în care a vrut să renunțe la cariera ei
Zendaya este pe val mai mult ca niciodată, iar comunitatea ei de fani crește pe zi ce trece. Queen Z a dat lovitura cu serialul „Euphoria”, iar cei care s-au uitat la măcar un episod, sigur au sesizat ca o mare parte din piesele de pe coloana sonoră sunt cântate de Zendaya.
Reclamă
Arhiva
// 14 iulie 2022
Selena Gomez, surpriză de proporții pentru fanii ei. Ce pregătește artista în perioada următoare
Selena Gomez și-a dedicat o mare parte din anul 2022 proiectelor de televiziune. A petrecut primele luni ale anului la New York, la filmările pentru serialul ”Only Murders In The Building”, iar apoi a filmat sezonul al treilea din cooking show-ul ei, ”Selena + Chef”, produs de HBO Max. Artista nu are de gând să se oprească aici și le-a dat fanilor ei o veste excelentă.
Arhiva
// 14 iulie 2022
Kylie Jenner l-a făcut de râs de Travis Scott. Care este lucrul care o nemulțumește cel mai mult la partenerul ei
Kylie Jenner știe cum să își țină comunitatea activă. Miliardara postează des pe Instagram, iar imaginile ei adună milioane de aprecieri. Pentru asta, în spatele imaginilor se află o adevărată desfășurare de forțe.
Arhiva
// 14 iulie 2022
#Malunitta. Cum au fost suprinși Maluma și colega lui de brealsă, Anitta
Fără doar și poate, Maluma este unul dintre cei mai râvniți burlaci. Chiar dacă se iubește de mai bine de doi ani cu Susana Gomez, se pare că admiratoarele nu prea țin cont de asta. În jurul lui Papi Juacho roiesc cele mai frumoase femei, printre care și Anitta.
Arhiva
// 14 iulie 2022
Harry Styles a lansat videoclipul piesei „Late Night Talking” și a creat un val de reacții în online
Harry Styles este pe val mai mult ca niciodată. Artistul se află în plină promovare a albumului „Harry’s House” pe care îl cântă cu mare drag în turneul lui mondial. Chiar dacă este pe scenă, Harry nu a uitat nici de fanii de acasă și, tocmai de aceea, a lansat un nou videoclip.
Arhiva
// 14 iulie 2022
For rent. Câți bani trebuie să plătești dacă vrei să te cazezi o noapte în faimoasa garsonieră a lui Dorian Popa
Dorian Popa a dat lovitura în domeniul imobiliarelor. Stăpânul lui Cheluțu este o adevărată concurență pentru agențiile imobiliare, iar dovadă stau zecile de rezervări pe care le primește pentru garsoniera din rondul Alba Iulia.
Arhiva
// 14 iulie 2022
Catch ya! Kanye West este cel mai mare fan al Arianei Grande, iar asta este dovada
Kanye West este recunoscut pentru sinceritatea lui, iar atunci când îi place ceva, nu se ferește să afișeze asta. Deși stilul lui muzical nu are nimic în comun cu cel al Arianei, se pare ca rapperul se înscrie cu succes pe lista de fani a artistei.
Arhiva
// 14 iulie 2022
Back together. Jason Momoa nu mai este singur. La care dintre fostele partenere s-a întors actorul din „Aquaman”
Jason Momoa a ajuns la concluzia că nu poate sta prea mult singur, așa că a renunțat la orgoliu și s-a întors la una dintre marile sale iubiri. Momentan, actorul este destul de rezervat în declarații și nu se grăbește să-și oficializeze, din nou, relația până când nu este sigur pe el.
Arhiva
// 14 iulie 2022
Baby no.2. Khloe Kardashian și Tristan Thompson vor deveni părinți pentru a doua oară
Fanii cuplului Khloe Kardashian – Tristan Thompson nu mai știu ce să creadă. După o despărțire care s-a lăsat cu multe lacrimi vărsate și cu dezamăgiri, cei doi pare că vor să împartă în continuare atribuțiile de părinți.
Arhiva
// 13 iulie 2022
De pe TikTok, direct pe Netflix. Cinci staruri din online care au primit roluri în producții de succes
Starurile de pe TikTok și-au făcut un obicei din a jongla și cu online-ul, și cu actoria, în același timp. Acolo unde este talent, e și păcat să nu profite de el în toate felurile, așa că cei care au făcut pasul către cinematografie în ultima perioadă nu au fost deloc puțini.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Add to cart! Hailey Bieber a făcut o obsesie pentru această cremă. O poți avea și tu!
Faptul că Hailey Bieber este pasionată de skin care nu mai este un secret pentru nimeni. Soția lui Justin are mereu grijă la produsele pe care le folosește și nu se uită niciodată la bani atunci când vine vorba de cremele și măștile pe care le introduce în rutina ei.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Hidden. Ce talent ascuns are Harry Styles. Antrenorul lui de sport l-a dat de gol
Harry Styles continuă să își surprindă fanii. Artistul este ca o cutie plină cu mistere și, dacă toți știu cât de bine se descurcă pe scenă și pe partea muzicală, nu multă lume știe ce talent ascuns are fostul membru One Direction.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Back together?! Acesta este primul semn că ar putea exista o împăcare între Shakira și Pique
Luna trecută, vestea despărțirii Shakirei de Pique i-a luat prin surprindere pe fanii cuplului. Shak s-a mutat pe un alt continent, iar Pique nu a mai postat nimic de când au decis să o ia pe drumuri separate. Acum, primul semn de împăcare se întrevede firav la orizont.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Tribute. BTS a lansat un videoclip special pentru ARMY. „Ați luat parte la fiecare moment din viața noastră”
S-au împlinit 9 ani de când BTS are una dintre cele mai mari comunități de fani din întreaga lume. Pentru a marca acest moment important, trupa K-POP a decis să lanseze un videoclip special prin care le mulțumește peste tot.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Shawn Mendes a pus top turneului mondial. Care este, de fapt, motivul din spatele acestei decizii
Recent, Shawn Mendes le-a dat fanilor una dintre cele mai proaste vești. Artistul a fost nevoit să își anuleze integral turneul mondial, iar asta o astfel de știre nu a fost deloc pe placul celor care și-au achiziționat deja bilete.
Arhiva
// 13 iulie 2022
(P) Mai multă distracție pe litoral, cu gadgeturile preferate
Pe timpul verii, este recomandat să petreci cât mai mult timp în aer liber, să te bucuri la maximum de oportunitățile de sezon. Vremea caldă îți permite să călătorești ușor, să descoperi locuri noi și activități diverse, să explorezi noi hobby-uri. Să petreci mult timp afară este bine inclusiv pentru sănătate. Evident, totul trebuie să fie în mod echilibrat, pentru experiențe plăcute de fiecare dată.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Cardi B is back! Artista a colaborat cu Lil Durk și Kanye West și au lansat „Hot sh*t”
Cardi B este de neoprit. Artista le-a promis fanilor că va reveni cu muzică nouă și s-a ținut de cuvânt. De data asta, nu este singură, ci are băieții grei în spate.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Like mother, like daughter. Cum arată și cât costă colecția de genți de brand a lui Stormi, fiica lui Kylie Jenner
Kylie Jenner și Stormi sunt mother and daughter goals. Miliardara s-a asortat de multe ori cu micuța ei, iar imaginile postate pe social media au topit de multe ori inimile fanilor.
Arhiva
// 13 iulie 2022
#busted. Ce au în comun Dua Lipa și Alina Eremia, în afară de pasiunea pentru muzică
La prima vedere, Alina Eremia și Dua Lipa par că nu au prea multe în comun. Ei bine, cele două se pare că au gusturi comune atunci când vine vorba de fashion și aleg cele mai tari piese pentru a crea ținute excepționale.
Arhiva
// 13 iulie 2022
Congrats, guys! Organizatorii Premiilor Emmy au făcut publice nominalizările de anul acesta și sunt și români pe listă
Anul acesta, Premiile Emmy se anunță a fi mai interesante ca niciodată. În urmă cu câteva ore, organizatorii au făcut publice listele cu nominalizați, iar lupta este una foarte strânsă. Cele mai importante nume din industrie au intrat în cursa pentru mult râvnitul trofeu.
Arhiva
// 12 iulie 2022
Tic-tac, tic-tac! Șase cupluri de la care toată lumea așteaptă primele imagini cu prichindeii lor
Social media reprezintp o tențașie extrem de mare pentru proaspeții părinți. În timp ce unele vedete le fac propriile conturi de Instagram copiilor, la polul opus se află starurile cărora le place să păstreze mereu misterul.
Arhiva
// 12 iulie 2022
(P) Cât de bine se plătește un job în Cluj Napoca?
Dacă ești în căutare de job-uri și oportunități pe piața de muncă din Cluj Napoca, e bine să știi ce fel de așteptări salariale îți poți face și către ce industrie sau domeniu de activitate să te îndrepți.
Arhiva
// 12 iulie 2022
(P) 5 motive pentru care merită să te vopsești
Nu spune niciodată NU vopselei de păr! Fie că îți dorești o schimbare de look, participi la un eveniment pretențios și vrei să fii în lumina reflectoarelor sau pur și simplu ai nevoie de o nouă imagine care să-ți ofere mai multă încredere de sine, vopseaua de păr poate fi ajutorul tău de nădejde în astfel de cazuri.
Arhiva
// 12 iulie 2022
Feel old yet?! Uite cât de mult s-a maturizat Franklin, fratele mai mic al celor de la Jonas Brother
Joe, Kevin și Nick Jonas au reușit să cucerească milioane de fani și să acapareze lumina reflectoarelor doar pentru ei. Cei care au copilărit cu generația Disney, sigur își amintesc show-ul pe care cei trei îl aveau, dar și pe fratele lor mai mic, Franklin.
Arhiva
// 12 iulie 2022
More to come. Ce producții noi vedem în următoarea perioadă pe Netflix
Vara anului 2022 deja sună mai bine ca niciodată în materie de filme și seriale, iar Netflix promite multe producții care îi vor ține pe utilizatori cu sufletul la gură. Unele dintre cele mai așteptate seriale deja și-au anunțat comeback-ul, iar dacă te afli pe lista celor au devorat deja biblioteca de filme, află că Netflix a pregătit arsenalul de rezervă.
Arhiva
// 12 iulie 2022
Care este talentul ascuns al lui Kim Kardashian. Miliardara nu recomandă fanilor să încerce așa ceva acasă
Kim Kardashian este în centrul atenției mai mult ca niciodată. Vedeta a revenit în lumina blițurilor după divorțul de Kanye West și pare mai puternică ca niciodată. Kim radiază de fericire, mai ales că îi merge foarte bine pe plan profesional, dar și personal.
Arhiva
// 12 iulie 2022
Two months later. Când are de gând Rihanna să îl prezinte fanilor pe fiul ei
Riri a adus pe lume un băiețel în urmă cu aproape două luni. Așa cum era de așteptat, micuțul este unul dintre cei mai așteptați bebeluși din online. Momentan, artista și iubitul ei sunt foarte rezervați în a-i arăta chipul, dar știu că nu pot face asta la nesfârșit.
Arhiva
// 12 iulie 2022
Like mother, like daughter. Kulture, fiica lui Cardi B, filmată în timp ce se flexează cu 50 de mii de euro
Cardi B face ce face și ajunge din nou în gura internetului. Artista este recunoscută pentru stilul ei de viață extravagant, dar și pentru aroganțele financiare pe care le face. Se pare că și micuța ei, Kulture calcă la fel de sigur pe urmele mamaie sale celebre.
Arhiva
// 12 iulie 2022
When in Rome. Selena Gomez, apariție uimitoare în Italia. Artista a fost copleșită de cadouri din partea fanilor
Selena Gomez este pe val mai mult ca niciodată. În timp ce fanii ei așteaptă muzică nouă, Sel pare că își extinde brand-ul pe zi ce trece. Artista a fost prezentă în Roma, acolo unde a inaugurat un stand imens cu cosmetice în unul dintre magazine Sephora.
Arhiva
// 12 iulie 2022
In the name of love. Pete Davidson și-a făcut un nou tatuaj în cinstea iubitei sale, Kim Kardashian
Pete Davidson și Kim Kardashian sunt mai îndrăgostiți ca niciodată. Cei doi se înțeleg de minune și, deși nu se grăbesc să facă pasul următor, Pete pare că zi de zi vrea să îi arate și mai mult lui Kim cât de mult o iubește.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Îl recunoști? Băiețelul din imagine a devenit unul dintre cei mai tari rapperi din lume
Guys, sunteți gata pentru o nouă provocare? Băiețelul simpatic din fotografie a devenit unul dintre cei mai tari artiști din ultimii ani. Știm că e greu să vă dați seama despre cine e vorba, dar avem câteva indicii pentru voi.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Unde-s doi, puterea crește! wrs a colaborat cu Andromache și au lansat „If you were alone / Sta matia sou”
Wrs, reprezentantul României la Eurovision 2022 colaborează cu Andromache, reprezentanta Ciprului la reputatul concurs muzical, lansând piesa „If you were alone/Sta matia sou”.
Arhiva
// 11 iulie 2022
#busted. Cum a reacționat Ariana Grande, de-a lungul timpului, atunci când și-a văzut colegii pe scenă
Peste Ocean, Ariana Grande are o imagine de „good girl”, dar, de multe ori s-a spus despre ea că este destul de nesuferită. Atunci când nu avea nicio idee că este filmată, Ari nu s-a putut abține și a avut cele mai naturale reacții la artiștii care se aflau pe scenă în acel moment.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Cât pe ce! Liam Hemsworth a fost la un pas de a fi Thor. Cum a ajuns, totuși, rolul la fratele lui mai mare, Chris
Când spui Chris Hemsworth, spui Thor. Eroul din Universul Marvel este cel mai emblematic pentru actor. Deși pare greu de crezut, Thor a ajuns, inițial pe mâna fratele lui Chris.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Ce naște din pisică… North este copia fidelă a lui Kanye West. Cum a făcut-o micuța de râs pe Kim la Paris
Kim Kardashian și North formează o echipă pe cinste. MIliardara a început să își ia fiica peste tot la evenimentele de modă, iar micuța pare că își face de cap. Dacă cineva mai avea dubii că a moștenit comportamentul lui Kanye, cele mai recent dovezi vin de la Jean Paul Gaultier Haute Couture Fall.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Momente de panică pentru Selena Gomez. Casa artistei din Los Angeles a fost spartă pentru a doua oară
Selena Gomez a avut parte de o sperietură soră cu moarte zilele acestea. Casa vedetei a devenit, din nou, ținta răufăcătorilor. Potrivit rapoartului autorităților, persoana care a intrat ilegal pe proprietatea artistei nu este la prima încercare de acest gen.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Brad Pitt a vorbit pentru prima dată despre boala care îi dă bătai de cap. Cum se manifestă Prosopagnosia
Brad Pitt și-a deschis inima în fața fanilor și a vorbit despre problemele care îi dau bătai de cap. După ce a anunțat că are de gând să se retragă din actorie, se pare că actorul suferă de o boală care nu l-a ajutat deloc pe platourile de filmare.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Put the ring on his finger! Maluma, la un pas de a se căsători în timpul concertului din Madrid
Maluma umblă dintr-o parte în alta în toată lumea în cadrul turneului „Papi Juancho”. Fiecare spectacol al său este diferit și aproape că nu există locație care să nu-l surprindă pe artist.
Arhiva
// 11 iulie 2022
Meet the bf! Bella Hadid s-a plimbat pe străzile din Paris cu iubitul ei. Cine e și cu ce se ocupă acesta
Bella Hadid a atras toate privirile în ultimele zile la Paris, acolo unde a defilat în cele mai interesante ținute semnate de Balenciaga. Atunci când nu reprezintă cele mai importante case de modă, sora lui Gigi Hadid petrece timpul cu iubitul ei.
Arhiva
// 8 iulie 2022
florianrus a lansat „Flacăra mea geamănă”, piesa care dă titlul primul său EP
Florian Rus a lansat „Flacăra mea geamănă”, cea de-a doua piesă din cele patru de pe EP-ul cu același nume.
Arhiva
// 8 iulie 2022
Cleopatra Stratan a lansat „Eu cu ce mă îmbrac”, o piesă în care se vor regăsi toate fetele
Cleopatra Stratan rostește întrebarea de pe buzele fetelor îndrăgostite de shopping: ”Eu cu ce mă îmbrac?”. Noul single al artistei este o piesă pop dance de vară, cu care vor rezona multe dintre adolescente.
Arhiva
// 8 iulie 2022
Credeai că le-ai văzut pe toate?! Balenciaga a lansat „geanta boxă” și tot internetul vorbește despre asta
Balenciaga a furat deja startul pentru sezonul toamnă/iarnă 2022. Brand-ul a adunat la Paris cele mai mari nume din toate industriile, iar evenimentul a fost unul grandios. Ca de fiecare dată, Balenciaga a scos artileria grea, iar anul acesta, pe lângă vedetele care au defilat pe podium, accesoriile lor sunt out of this world!
Arhiva
// 8 iulie 2022
De pus pe repeat. Gran Error, Antonia și Elvana au lansat piesa „Clap clap”
Arhiva
// 8 iulie 2022
Behind the scenes. Cum a fost creată ținuta pe care Kim Kardashian a purtat-o la Paris
Kim Kardashian este o apariție în adevăratul sens al cuvântului. Milardara a semnat prezența la unul dintre cele mai importante evenimente din lumea modei și, așa cum ne-a obișnuit, nicio ținută nu este aleasă la întâmplare.
Arhiva
// 8 iulie 2022
Khaby Lame a dat lovitura! Tiktokerul va colabora cu „unchiul” lui, Snoop Dogg
Khaby Lame is living the dream! De la o simplu utilizatot de TikTok, Khaby a ajuns să fie cea mai urmărită persoană de pe platformă, iar reușitele lui nu se opresc aici. Influencerul a colaborat cu multe nume mari din diverse domenii, iar faptul că a ajuns să îi atragă atenția lui Snoop Dogg, that’s a big deal!
Arhiva
// 8 iulie 2022
Spoiler alert! Un nou erou își face apariția în Universul Marvel la finalul filmului „Thor: Love and Thunder”
„Thor: Love and Thunder” este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. Pelicula a avut deja premiera în unele orașe din lume, iar cei care au văzut revenirea lui Chris Hemsworth au numai cuvinte de laudă la adresa lui.