Reclamă

Andreea Moldoveanu

11 piese BETON pe care trebuie să dansezi la Forza ZU!
Arhiva
// 15 mai 2019

11 piese BETON pe care trebuie să dansezi la Forza ZU!

Mai aveam doar un pas de făcut până la cel mai mare concert din România. Vrem să fiți pregătiți 100%, așa că este nevoie să să vă faceți încălzirea. Pentru asta v-am pregătit 11 piese beton pe care trebuie să dansați la Forza ZU!
Reclamă
Miley Cyrus, rol într-un serial celebru. Uite unde o poți vedea în perioada următoare!
Arhiva
// 15 mai 2019

Miley Cyrus, rol într-un serial celebru. Uite unde o poți vedea în perioada următoare!

Miley Cyrus a primit un rol foarte important într-un serial celebru, iar fanii sunt fericiți că o vor putea vedea din nou pe micile ecrane.
OPT artiști care au mai puțin de 25 de ani și au succes în țara noastră
Arhiva
// 15 mai 2019

OPT artiști care au mai puțin de 25 de ani și au succes în țara noastră

Succesul nu vine odată cu vârsta. Mulți artiști de la noi și-au început cariera încă de mici și au dat dovadă că dacă muncești, poți ajunge unde îți dorești.
ZECE celebrități care au scăpat de MOARTE ca prin minune
Arhiva
// 15 mai 2019

ZECE celebrități care au scăpat de MOARTE ca prin minune

Sunt unele momente în care viața ta pare să capete un alt sens, așa s-a întâmplat și în cazul acestor vedete. Ele au realizat că trebuie să prețuiască fiecare clipă din viața lor abia atunci când au fost pe punctul de a o pierde.
Reclamă
Ariana Grande, dată în judecată de către un fotograf. Uite ce motiv a avut acesta!
Arhiva
// 15 mai 2019

Ariana Grande, dată în judecată de către un fotograf. Uite ce motiv a avut acesta!

Ariana Grande a fost dată în judecată zilele trecute de către un footograf, doar pentru că a postat câteva fotografii realizate de el pe rețelele sociale.
Justin Bieber și Ed Sheeran, în topuri cu „I Don’t Care”. Uite ce performanță au reușit artiștii!
Arhiva
// 15 mai 2019

Justin Bieber și Ed Sheeran, în topuri cu „I Don’t Care”. Uite ce performanță au reușit artiștii!

Justin Bieber și Ed Sheeran au lansat zilele trecute piesa „I Don’t Care”. Aceasta a ajuns deja în topuri, iar cei doi sunt extrem de fericiți.
NOUĂ vedete despre care nu știai că s-au cuplat cu vedetele Disney
Arhiva
// 15 mai 2019

NOUĂ vedete despre care nu știai că s-au cuplat cu vedetele Disney

Nu mai este un secret pentru nimeni că starurile Disney s-au cuplat între ele sau cu alte vedete. Chiar Nick Jonas a zis la un moment dat: „toți ne-am cuplat unii cu alții”.
COOL! Harry Styles lucrează la un nou proiect. Trebuie să vezi despre ce este vorba!
Arhiva
// 15 mai 2019

COOL! Harry Styles lucrează la un nou proiect. Trebuie să vezi despre ce este vorba!

Harry Styles a început să lucreze la un nou proiect, iar fanii acestuia s-au declarat nerăbdători să vadă despre ce este vorba. 
VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Arhiva
// 15 mai 2019

VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
OMG! Selena Gomez flirtează cu un bărbat bătrân. Trebuie să vezi despre cine este vorba!
Arhiva
// 14 mai 2019

OMG! Selena Gomez flirtează cu un bărbat bătrân. Trebuie să vezi despre cine este vorba!

Selena Gomez și-a făcut zilele acestea apariția pe covorul roșu, dar nu singură. Vedeta a venit însoțită de către un bărbat despre care fanii spun că ar putea fi tatăl ei.
PIESĂ NOUĂ | Spike – Salcâmii
Arhiva
// 14 mai 2019

PIESĂ NOUĂ | Spike – Salcâmii

După „Manele”, piesa care i-a pe înnebunit pe fanii lui, Spike a revenit în forță cu o nouă piesă „Salcâmii”.
PIESĂ NOUĂ | Gia Nina & Guz – Dulce
Arhiva
// 14 mai 2019

PIESĂ NOUĂ | Gia Nina & Guz – Dulce

Guz, unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Repulica Moldova, a colaborat cu Gia Nina și împreună au lansat piesa „Dulce”.
Weekendul acesta ai ZU Party la dublu. Uite unde petreci vineri și sâmbătă!
Arhiva
// 14 mai 2019

Weekendul acesta ai ZU Party la dublu. Uite unde petreci vineri și sâmbătă!

Dacă vine weekendul, înseamnă că ai distracție marca ZU Party. Weekendul acesta petreci și vineri, și sâmbătă, iar responsabili cu distracția sunt, ca de fiecare dată, Adi Mihăilă – The Hitman și DJ Lucian Bărbulescu.
VIDEOCLIP NOU | Antonia – Touch me
Arhiva
// 14 mai 2019

VIDEOCLIP NOU | Antonia – Touch me

Antonia ansează single-ul ”Touch Me”, o piesă puternică, în limba engleză, cu un videoclip futurist.
Leapșa Forza ZU 2019 | Trebuie să vezi pe cine a provocat Smiley!
Arhiva
// 14 mai 2019

Leapșa Forza ZU 2019 | Trebuie să vezi pe cine a provocat Smiley!

Alina Eremia a fost zilele trecute în Morning ZU și i-a dat leapșa lui Smiley, după ce a cântat în stilul său piesa „De unde vii la ora asta?”.
VIDEOCLIP NOU | Halsey – Nightmare
Arhiva
// 13 mai 2019

VIDEOCLIP NOU | Halsey – Nightmare

Halsey a lansat „Nightmare”, cel de-al doilea single al ei după „Without Me” din 2018.
VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Arhiva
// 13 mai 2019

VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
Biletele la concertul „The Motans Grand Concert” sunt aproape sold out. Uite ce bilete au mai rămas!
Arhiva
// 13 mai 2019

Biletele la concertul „The Motans Grand Concert” sunt aproape sold out. Uite ce bilete au mai rămas!

Fanii The Motans așteaptă cu nerăbdare „The Motans Grand Concert” de pe 31 mai, de la Arenele Romane, cel mai mare concert de până acum al artistului, un show suprarealist care are integrate în structura sa lumini și proiecții speciale. 
ZECE piese pe care orice femeie puternică trebuie să le știe
Arhiva
// 13 mai 2019

ZECE piese pe care orice femeie puternică trebuie să le știe

O femeie are nevoie să fie iubită și apreciată în fiecare clipă din viața sa, nu doar de ziua ei sau la un eveniment special.
Puterea exemplului. Opt vedete cărora drogurile le-au distrus viața
Arhiva
// 13 mai 2019

Puterea exemplului. Opt vedete cărora drogurile le-au distrus viața

Banii te fac să crezi că ai toată lumea la picioare și că poți încerca tot ceea ce îți dorești. Multe vedete au încercat la un moment să consume droguri, dar de la curiozitate la dependență a mai fost doar un pas.
Asta e invenția care te face să îți speli mai rar lenjeria intimă! Uite ce idee genială au avut patru băieți!
Arhiva
// 13 mai 2019

Asta e invenția care te face să îți speli mai rar lenjeria intimă! Uite ce idee genială au avut patru băieți!

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să îți speli mai rar lenjeria intimă? Patru băieți din Danemarca s-au tot gândit la asta și au ajuns să înființeze o companie și să caute idei în acest sens.
VIDEOCLIP NOU | Taxi feat. Irina Rimes – Supradoză de dor
Arhiva
// 13 mai 2019

VIDEOCLIP NOU | Taxi feat. Irina Rimes – Supradoză de dor

Irina Rimes și Taxi tocmai au lansat piesa „Supradoză de dor”, o piesă sensibilă pe care fanii au așteptat-o cu nerăbdare.
VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din weekend!
Arhiva
// 13 mai 2019

VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din weekend!

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO!
13 cele mai bune PIESE interpretate de Lady Gaga vreodată
Arhiva
// 13 mai 2019

13 cele mai bune PIESE interpretate de Lady Gaga vreodată

Lada Gaga este una dintre cele mai iubite artiste și multe dintre piesele pe care aceasta le-a scos au ajuns hituri. În cazul în care nu ai ascultat niciodată aceste piese, acum este momentul.
La mulți ani, Alex Velea! Uite TREI piese pe care le-a scris pentru Antonia!
Arhiva
// 13 mai 2019

La mulți ani, Alex Velea! Uite TREI piese pe care le-a scris pentru Antonia!

Alex Velea împlinește astăzi frumoasa vârstă de 35 de ani, iar cu această ocazie lui îi urăm „La mulți ani!”, iar vouă v-am pregătit trei piese pe care artistul le-a scris pentru iubita lui, Antonia.
Demi Lovato, schimbare mare în viața ei: „Visele mele devin realitate”
Arhiva
// 12 mai 2019

Demi Lovato, schimbare mare în viața ei: „Visele mele devin realitate”

Demi Lovato este în culmea fericirii, iar motivul a fost postat chiar de către artistă pe contul ei de Instagram. 
Sophie Turner, anunț important pentru fanii Game of Thrones: „Era ca şi cum cineva apropiat urma să moară”
Arhiva
// 12 mai 2019

Sophie Turner, anunț important pentru fanii Game of Thrones: „Era ca şi cum cineva apropiat urma să moară”

Ultimul sezon Game of Thrones este aici și a mai rămas foarte puțin timp până la ultimul episod.
Miley Cyrus și Selena Gomez, mare surpriză pentru fanii lor. Trebuie să vezi despre ce este vorba!
Arhiva
// 12 mai 2019

Miley Cyrus și Selena Gomez, mare surpriză pentru fanii lor. Trebuie să vezi despre ce este vorba!

Selena Gomez și Miley Cyrus au câteva surprize foarte frumoase pentru fanii lor, iar zilele acestea au tot postat fotografii pe rețelele sociale pentru a-și anunța fanii că lansează piese noi. Să fie oare vorba de o colaborare?
Ești fan Rihanna? Trebuie să vezi cum se pronunță corect numele ei!
Arhiva
// 11 mai 2019

Ești fan Rihanna? Trebuie să vezi cum se pronunță corect numele ei!

Esti cu adevărat fan Rihanna? Ești convins că până acum ai pronunțat corect numele artistei tale preferate? Este posibil să te fi înșelat.
ȘAPTE momente în care vedetele au purtat aceleași lucruri. Cui i-a stat cel mai bine?
Arhiva
// 11 mai 2019

ȘAPTE momente în care vedetele au purtat aceleași lucruri. Cui i-a stat cel mai bine?

Nu există ceva mai rău decât să mergeți la un eveniment și să purtați aceleași haine pe care le poartă o altă femeie. Dar nu vă faceți griji…se întâmplă și la case mai mari. Multe vedete au purtat lucruri identice, așa că nu este problemă dacă o faceți și voi.
NOUĂ piese de la noi pe care să le asculți când te desparți de cineva
Arhiva
// 10 mai 2019

NOUĂ piese de la noi pe care să le asculți când te desparți de cineva

Nu știe el să fie bărbat sau nu știe ea să fie femeie? Toți trecem la un moment dat printr-o despărțire și de cele mai multe ori tot ce avem nevoie este să ascultăm muzică.
PIESĂ NOUĂ | Meghan Trainor – Badass Woman
Arhiva
// 10 mai 2019

PIESĂ NOUĂ | Meghan Trainor – Badass Woman

Meghan Trainor a reușit să le facă ziua de vineri și mai frumoasă fanilor ei, pentru că tocmai a lansat o nouă piesă care se numește „Badass Woman” și pe care nu trebuie să o ratați.
VIDEOCLIP NOU | James Arthur – Falling Like The Stars
Arhiva
// 10 mai 2019

VIDEOCLIP NOU | James Arthur – Falling Like The Stars

După ce la începutul anului James Arthur a lansat piesa „Nobody”, în colaborare cu Martin Jensen, artistul a revenit cu un nou single. Piesa se numește „Falling like the Stars” și trebuie să o ascultați!
VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!
Arhiva
// 10 mai 2019

VIDEO: Top 3 cele mai COOL știri din ultimele 24 de ore!

Cele mai noi videoclipuri, cele mai tari piese, cele mai funny momente sau cele mai emoţionante situaţii. Pe toate le găseşti pe ZU TV şi ZUTV.RO.
TOP 10 cele mai urmărite seriale din ultima perioadă
Arhiva
// 9 mai 2019

TOP 10 cele mai urmărite seriale din ultima perioadă

Știi momentul acela în care cauți un serial bun, dar nu mai ai nicio idee și îți întrebi toți prietenii? Noi ne-am gândit să îți facem ziua mai ușoară și avem o listă unde găsești cele mai urmărite seriale din ultima perioadă.
Irina Rimes, piesă nouă. Trebuie să vezi ce surpriză are pentru fanii ei!
Arhiva
// 9 mai 2019

Irina Rimes, piesă nouă. Trebuie să vezi ce surpriză are pentru fanii ei!

La doar patru săptămâni de la lansarea piesei „Poem”, în colaborare cu The Motans, Irina Rimes a anunțat ca va lansa o nouă piesă, iar fanii sunt nerăbdători să o asculte. 
UPDATE | Uite cine e invitat la concertul „Nocturn” al băieților de la Carla’s Dreams!
Arhiva
// 9 mai 2019

UPDATE | Uite cine e invitat la concertul „Nocturn” al băieților de la Carla’s Dreams!

Băieții de la Carla’s Dreams au și anul acesta multe surprize pentru fanii lor și pregătesc un super concert, care de această dată nu se va mai desfășura la Arenele Romane, ci la Romexpo.
Jonas Brothers lansează un documentar. Trebuie să vezi trailerul oficial!
Arhiva
// 9 mai 2019

Jonas Brothers lansează un documentar. Trebuie să vezi trailerul oficial!

Frații Jonas au dat lovitura cu ultimele două piese lansate și se pregătesc de lansarea unui documentar, iar fanii se vor bucura în curând. 
ȘAPTE filme pentru adolescenți care apar în 2019 și pe care trebuie să le vezi
Arhiva
// 9 mai 2019

ȘAPTE filme pentru adolescenți care apar în 2019 și pe care trebuie să le vezi

Anul acesta vor apărea multe filme de care cu siguranță fiecare adolescent se va îndrăgosti pe loc. Pe unele poate le ai le listă, de altele poate nu ai auzit.
VIDEOCLIP NOU | Diplo – So Long (feat. Cam)
Arhiva
// 9 mai 2019

VIDEOCLIP NOU | Diplo – So Long (feat. Cam)

Diplo și Cam au lansat videoclipul piesei „So long”, pe care fanii erau nerăbdători să îl vadă și a fost pe măsura așteptărilor, cu siguranță.
VIDEOCLIP NOU | ZAYN, Zhavia Ward – A Whole New World
Arhiva
// 9 mai 2019

VIDEOCLIP NOU | ZAYN, Zhavia Ward – A Whole New World

ZAYN și Zhavia Ward tocmai au readus la viață piesa „A Whole New World”, piesă de pe coloana sonoră a filmului Aladdin, care revine la sfârșitul lunii. 
FOTO HOT | OPT artiști care și-au cucerit fanele cu poze la bustul gol
Arhiva
// 9 mai 2019

FOTO HOT | OPT artiști care și-au cucerit fanele cu poze la bustul gol

Mulți artiști s-au fotografiat la bustul gol și au urcat repede pozele pe Instagram, iar fanele au luat foc. Pozele acestea sunt foarte apreciate și nimeni nu zice nu…cu cât mai multe, cu atât mai bine, nu?
PATRU piese românești care au peste 100 de milioane de vizualizări pe YouTube
Arhiva
// 9 mai 2019

PATRU piese românești care au peste 100 de milioane de vizualizări pe YouTube

Avem mulți artiști buni, dar nu toți au reușit să cucearească și inimile oamenilor de peste hotare. Inna, de exemplu, este foarte cunoscută în Mexic și Turcia, dar nu toți au avut norocul ei.
CINCI piese de la noi pe care să le asculți în drum spre mare
Arhiva
// 9 mai 2019

CINCI piese de la noi pe care să le asculți în drum spre mare

E vineeeri! Ți-ai făcut bagajul și te pregătești să pleci la mare în weekend? Noi ți-am pregătit câteva piese de ascultat pe drum.
FOTO WOW | Trebuie să vezi cum arătau ZECE artiști de la noi la 18 ani!
Arhiva
// 9 mai 2019

FOTO WOW | Trebuie să vezi cum arătau ZECE artiști de la noi la 18 ani!

Mulți dintre artiștii de la noi nici nu visau la vârsta de 18 ani să ajungă unde sunt acum, dar cei mai mulți erau deja cunoscuți și scoteau piese pe care oamenii le iubeau. O parte dintre ei au ascuns bine imaginile de atunci, dar pe cele mai multe le-am găsit și le-am pus aici pentru voi.
FOTO | 12 look-uri pe care le-a încercat Delia anul acesta
Arhiva
// 9 mai 2019

FOTO | 12 look-uri pe care le-a încercat Delia anul acesta

Delia este acea artistă de la noi care are apariții spectaculoase de fiecare dată și care își surprinde fanii cu un nou look aproape în fiecare zi.
Cinci momente în care Antonia a dat în mintea copiilor
Arhiva
// 9 mai 2019

Cinci momente în care Antonia a dat în mintea copiilor

Este frumos să dai din când în când în mintea copiilor, mai ales când ai trei copii frumoși acasă. Antonia este o mamă norocoasă, petrece foarte mult timp alături de ei, se bucură și se comportă ca și cum ar fi un copil.
ȘAPTE momente în care artistele de la noi și-au făcut selfie-uri „NO MAKE-UP” anul acesta
Arhiva
// 9 mai 2019

ȘAPTE momente în care artistele de la noi și-au făcut selfie-uri „NO MAKE-UP” anul acesta

Multe vedete se tem să iasă din casă nemachiate, dar sunt și foarte multe care au curaj să facă acest lucru la orice oră.
ZECE piese pe care trebuie să le asculţi măcar o dată în luna MAI
Arhiva
// 9 mai 2019

ZECE piese pe care trebuie să le asculţi măcar o dată în luna MAI

Luna mai a început în forță și se anunță a fi la fel de tare, deoarece foarte mulți artiști au anunțat că vor lansa piese noi. Printre ei se află și Alina Eremia, Irina Rimes, Antonia, Selena Gomez și Miley Cyrus. 
×