Cel mai tânăr şi mai cool post dedicat tinerilor din România, ZU TV, a crescut precum Făt-Frumos şi în 2016! Şi pentru cifrele ameţitoare trebuie să vă mulţumim vouă, oamenilor frumoşi care staţi cu ochii şi cu urechile pe noi. În 2016, ZU TV a bifat o creștere de 17% a cotei de piață în intervalul Access. Iar în luna decembrie voi aţi fost Moş Crăciun pentru noi, pentru că ZU TV efectiv și-a dublat audiența în intevalele Prime Time și Access. Cele mai urmărite emisiuni ale ultimei luni a anului au fost Morning ZU, Most Wanted, Miezu’ şi Orașul faptelor bune, unde ai fost zi de zi, timp de o săptămână, alături de noi pentru a arăta ce inimi mari avem şi ce minuni putem face împreună. Iar pentru asta nu putem decât să ne înclinăm!
Antenele, lideri de audienţă
La nivelul cotei de piață, televiziunile Intact Media Group au avut creșteri, în 2016, pe majoritatea intervalelor orare, atât pe segmentul publicului comercial, cât și la nivel urban și național.
Pe segmentul 18-49 de ani la nivel Urban “Antenele” au înregistrat creșteri ale cotei de piață în Prime Time (+ 3%) și Morning (+2%), iar pe All Urban posturile Intact conduc clasamentul audiențelor pe cele mai multe intervale orare, printre care Whole Day și Day Time, în timp ce în Prime Time se înregistrează o creștere de 3%. La nivel naţional, „Antenele” sunt lideri în intervale orare cheie, înregistrând creșteri, față de anul 2015, pe majoritatea intervalelor orare, inclusiv Whole Day (+2%) și Prime Time (+7%).
Aprecieri ale cotei de piață pe segmentele orare importante s-au înregistrat și în ultima lună a anului, pe toate tipurile de public. Astfel, la nivelul publicului 18-49, Antenele înregistrează creșteri de 5% în Whole Day și 9% în Prime Time, comparativ cu luna decembrie a anului 2015. La nivelul publicului de la orașe, creșterea este de 6%, respectiv 11% pe intervalele orare menționate, în timp ce la nivel național se remarcă aprecieri de 11% în Whole Day și 16% în Prime Time.
Antena 1, postul de divertisment cu cea mai mare familie de vedete din România, a înregistrat performanțe de audiență remarcabile în anul 2016. Astfel, creșteri ale audienței și ale cotei de piață sunt prezente pe intervale orare importante, pe toate segmentele de public (comercial, urban, național), comparativ cu anul 2015:
- Target 18 – 49: Antena 1 este lider în Day Time, în timp ce audiența postului se apreciază pe intervale orare cheie, precum Prime Time (+6%) sau Morning (+9%.) Cota de piață crește pe majoritatea segmentelor orare, inclusiv Whole Day (+7%) și Prime Time (+14%).
- Target All Urban: Antena 1 este lider de piață în Day Time și Access, și înregistrează creșteri ale cotei de piață pe majoritatea sloturilor orare, între care Whole Day (+6%) și Prime Time (+10%).
- Target Național: Antena 1 este lider în intervalele Day Time și Access, cota de piață evoluând pe toate intervalele orare, inclusiv Whole Day (+10%) și Prime Time (+16%).
Antena 1 a fost urmărită în 2016, pe parcursul întregii zile, de 8.1 milioane de telespectatori, timp de cel puțin un minut, la nivel național.
Și în ultima lună a anului, Antena 1 a avut creșteri spectaculoase de audiență, pe cele mai multe intervale orare, pe toate segmentele de public, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015. Astfel, la nivelul publicului 18-49, postul de divertisment înregistrează creșteri de 7% în Whole Day și 5% în Prime Time. Cota de piață se apreciază cu 10% în Whole Day și 12% în Prime Time pe segmentul 18-49, în timp ce la nivel național se remarcă creșteri de 10% în Whole Day și 15% în Prime Time.
De altfel, ultima zi din an a aparținut în totalitate Antenei 1, Revelionul Starurilor prezentat de Dan Negru fiind urmărit, la nivel național, în medie de aproape 3 milioane de români. La nivelul publicului comercial, audienta înregistrată a fost de 14.1%, iar cota de piață de 40.4%.
Antena 3 conduce clasamentul posturilor de știri din România în anul 2016 pe majoritatea intervalelor orare, printre care Whole Day și Prime Time.
Pe target-ul 18+, specific publicului de știri, Antena 3 a fost urmărită, anul trecut, de peste 3.8 milioane de telespectatori în fiecare zi, la nivel național. Postul de știri s-a impus ca lider al categoriei din care face parte atât din punct de vedere al audienței, cât și al cotei de piață. Luna decembrie 2016 a adus, pentru Antena 3, un public de peste 4.3 milioane de români în fiecare zi și performanțe de excepție în Prime Time.
Antena Stars, singurul post TV din România dedicat lumii mondene, a fost urmărit pe parcursul anului 2016 de peste 3.2 milioane de telespectatori la nivelul întregii zile, pe target național. Aceeași cifră de public a fost atinsă și în luna decembrie, situând Antena Stars în top 10 posturi din România. Cele mai vizionate programe, în luna decembrie, au fost Vedetelionul, Star Awards, Răi da’ buni și Dosarele VIP.
Happy Channel, televiziunea dedicată femeilor, a avut în 2016 creșteri spectaculoase ale audienței, dar și ale cotei de piață comparativ cu anul precedent. Postul lansat în martie 2016 a înregistrat creșteri de 50% ale cifrelor de audiență pe target-ul 18-49, în intervalele Whole Day și Prime Time. La nivelul cotei de piață, Happy Channel a evoluat pe majoritatea intervalelor orare, printre care Whole Day (+56%) și Prime Time (+67%).
În ultima lună a anului, se remarcă o creștere a audienței de 50% pe segmentul Prime Time, comparativ cu decembrie 2015. Cele mai urmărite programe ale stației, în luna decembrie, au fost Elif, Dr.Hart in Bluebell, Te provoc să mă părăsești, Un doctor strălucit.
Performanțe la nivelul anului 2016 înregistrează și divizia online, Digital Antena Group. Aceasta a urcat două poziții în clasament față de 2015, fiind în acest moment pe locul 4 cu peste 8.6 milioane de unici în luna decembrie. Pentru al treilea an consecutiv, A1.ro este liderul site-urilor de divertisment din România. În același timp, SpyNews.ro și Antena3.ro au fost constant în top 12 all-site din .ro, pe parcursul anului 2016.
În prima lună de la relansare, observator.tv și-a dublat traficul, depășind 1.000.000 de unici pentru prima oară în 2016.
AntenaPlay, cea mai mare platforma video din România, a închis anul cu un număr record de abonamente și ore de consum, în timp ce canalele de youtube ale Antenei 1 au rulat clipuri de divertisment ce s-au aflat în topurile de vizualizări ale anului.
În 2016, aproape zece milioane de telespectatori au urmărit, la nivelul întregii zile, timp de cel puțin un minut, televiziunile Grupului Intact. În Prime Time numărul acestora se ridică la 7 milioane. Intact mulțumeste publicului pentru susținere si loialitate, apreciind contributia fiecărui român la aceste rezultate.