Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // Zendaya, în culmea fericirii! Artista și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe din copilărie

Zendaya, în culmea fericirii! Artista și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe din copilărie

Zendaya este una dintre cele mai ambițioase vedete. Atunci când își propune ceva, nu se lasă până nu își transformă dorința în realitate. Și, chiar dacă unele lucruri necesită timp, iubita lui Tom Holland știe să fie răbdătoare.

Publicat: 23 iunie 2023, 18:01
Zendaya, în culmea fericirii! Artista și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe din copilărie DeZendaya, în culmea fericirii! Artista și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe din copilărie

Zendaya este în culmea fericirii și este lesne de înțeles de ce. Actrița și-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe din copilărie și a ținut să împartă bucuria și cu fanii ei. Zilele aceastea, vedeta a reușit să ajungă la concertul unuia dintre artiștii ei preferați. Deși nu vorbește prea des despre asta, se pare că Usher este idolul ei din copilărie și continuă să fie în topul favoriților ei.

Zendaya a mers la concertul lui Usher însoțită de iubitul ei, Tom Holland. Cei doi s-au distrat de minune întreaga seara, iar asta au putut vedea și fanii pe conturile de social media. Ambii s-au îmbrăcat casual, semn că au plănuit dinainte să se distreze pe cele mai cunoscute piese ale lui Usher. Zendaya nu a uitat nici de fanii de acasă, așa că a urcat câteva story-uri în care a ținut să precizeze cât de fericită este.

„Visul copilăriei mele a devenit realitate. Am reușit să ajung la concertul lui Usher.”

Zendaya îmbină utilul cu plăcutul

Zendaya a făcut și ea senzație zilele trecute pe scena de la Coachella. Artista a cântat alături de Labrinth și a fost o adevărată surpriză, mai ales că nimeni nu se aștepta asta. A fost un moment special pentru că iubita lui Tom Holland nu a mai urcat pe scenă de mai bine de 7 ani. Fanii au rezonat de minune cu ea și speră că aceasta se va gândi să facă asta mai des.

Zendaya are agenda destul de plină și abia are timp să se relaxeze. Vedeta jonglează cu proiectele fashion, campanii publicitare, dar și filmări pentru producții de succes. Anul acesta, fanii o vor putea vedea la finalul lunii noiembrie în unul dintre cele mai așteptate filme. „Dune: Part II” va avea premiera, de data asta, în cinematografe.

PARTENERI