Unele nume s-ar putea să te surprindă, altele poate nu, toţi însă au recunoscut fără nici cea mai mică reţinere că sunt bisexuali.
Megan Fox a recunoscut că îi plac şi femeile într-un interviu acordat în 2011 revistei Esquire: „Cred că oamenii se nasc bisexuali şi aleg să fie hetero datorită presiunii societăţii. Nu am nicio îndoială că sunt bisexuală. Chiar şi aşa, sunt ipocrită pentru că nu aş ieşi niciodată cu o fată care e bisexuală pentru că asta înseamnă că s-a culcat cu bărbaţi, iar bărbaţii sunt murdari”.
Sia a recunoscut în multe rânduri că îi plac atât bărbații, cât și femeile. De curând, a anunțat că divorțează de soțul ei. Cine știe, poate vrea să încerce cu o tipă next time.
Angelina Jolie a recunoscut de multă vreme că îi plac şi femeile şi a avut şi câteva relaţii de agest gen. Printre altele, Angelina a ieşit o perioadă cu fotomodelul şi actriţa Jenny Shimizu. „Am iubit femei şi m-am culcat cu ele. Cred că dacă iubeşti şi vrei să faci o femeie să se simtă bine te simţi mai femeie.”, a declarat Angelina la un moment dat.
Lady Gaga a recunoscut că îi plac şi femeile în 2010, într-un interviu pe care i l-a dat Barbarei Walters.
Miley Cyrus a fost atât de dezamăgită după despărțirea de Patrick Schwarzenegger, încât a hotărât să încerce și cu femei. A recunoscut public că e atrasă și de fete și chiar a avut câteva relații bisexuale.
Amber Heard a fost căsătorită cu Johnny Depp, dar a recunoscut că a avut şi relaţii cu femei: „Nu vreau să-mi neg sexualitatea, dar nu vreau să fiu definită în funcţie de ea”.
Drew Barrymore a recunoscut în 2003 că „Iubesc corpul unei femei. Cred că două femei împreună sunt frumoase, la fel cum sunt şi un bărbat şi o femeie”
Ke$ha a declarat într-un interviu că: ”Nu iubesc doar bărbații. Iubesc oamenii. Nu e vorba despre gen. E vorba despre feeling-ul pe care ți-l dă persoana cu care ești.”
Anne-Marie a lansat ”Speak Your Mind”, primul ei album de studio, în mai 2018. Cu această ocazie a acordat un interviu foarte sincer, în care a povestit că este bisexuală: ”Niciodată nu am fost atrasă doar de bărbați. Sunt atrasă de oamenii care-mi plac. Și iubesc pe cine vreau, pentru că dragostea nu are gen. Vreau să îi ajut pe oamenii care simt la fel. Vreau ca muzica mea să îi inspire și să le dea putere oamenilor”.
Rita Ora și-a făcut curaj să dezvăluie orientarea ei sexuală printr-o piesă. A lansat „Girls”, alături de Bebe Rexha, Charli XCX și Cardi B. Melodia se numește ”Girls”, și a recunscut că versurile sunt inspirate din viața ei: „Îmi place să sărut fetele/ Sunt deschisă/ Sunt 50/50, n-o să mă ascund niciodată”. De altfel, într-un interviu pentru tabloidul Mirror, Rita Ora a declarat: „Sunt 50/50 și nu voi ascunde asta. Nu voi ascunde cine sunt cu adevărat. Fac ce vreau și așa va fi întotdeauna! N-am mai fost niciodată atât de deschisă în cariera mea. Sunt foarte mândră de susținerea pe care am primit-o de la toți cei care au colaborat cu mine”.