Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // YOU are not ready for this! Unul dintre cele mai populare seriale revine cu sezonul al treilea. Așa arată trailer-ul!

YOU are not ready for this! Unul dintre cele mai populare seriale revine cu sezonul al treilea. Așa arată trailer-ul!

Unul dintre cele mai populare seriale revine pe Netflix cu sezonul al treilea, iar trailer-ul a apărut deja pe internet. Dacă ai văzut deja primele două sezoane din ”You”, iată la ce ar trebui să te aștepți de la al treilea!

Publicat: 21 septembrie 2021, 7:06

”You” este unul dintre cele mai populare thrillere psihologice din ultimii ani de pe Netflix, iar recent a apărut trailer-ul sezonului al treilea. Acesta urmează să apară pe 15 octombrie, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce mai pune la cale maleficul personaj principal, Joe. Fanii serialului vor avea ce vedea, pentru că Joe și partenera lui, Love, devin părinți. Viața în cartierul liniștit în care s-au mutat poate fi copleșitoare uneori, iar obiceiurile vechi dispar greu, așa că nu trece mult timp până când Joe devine obsedat de vecina lor. Îți sună cunoscut?

Serialul spune povestea unui stalker ”profesionist”, care face obsesii criminale, la propriu, pentru anumite femei pe care le întâlnește. Relația pe care o are cu partenera care îi dăruiește un copil pare să deschidă un nou capitol în viața lui, dar nimic nu e ceea ce pare și lucrurile sunt mult mai profunde în realitate. Uite primele imagini din sezonul trei:

PARTENERI