Kanye West poate să doarmă liniștit. Rapperul a reușit ceea ce alții doar visează. Fostul soț al lui Kim Kardashin apare în manualele de istorie și, oricât de ciudat ar părea, este cât se poate de real. Kanye nu este menționt cu reușite lui muzicale, ci cu vizita de la Casă Albă, vizită făcută în perioada în care se implicase în viața politică. Având în vedere că ediția manualului este una destul de recentă, copiii rapperul sigur vor avea ocazia să îl vadă în paginile de istorie.
Dar Kanye nu are doar fapte lăudabile. Recent, rapperul a primit penalizări drastice de la Instagram. Cele mai recente mesaje și postări ale rapperului au încălcat grav guideline-ul rețelei sociale și, drept dovadă, a primit interzis timp de 24 de ore. Așa cum era de așteptat, regulile Instagramului sunt foarte stricte, iar orice încălcare a lor duce chiar și la suspendarea contului. Momentan, nu se pune problema de așa ceva, dar dacă va mai continu cu jignirile, se poate ajunge și acolo.