La trei ani de când a adus-o pe lume pe Kulture, Cardi B ar urma să devină mămică din nou. Cel puțin așa susțin o parte dintre fanii ei, iar informația a fost preluată și de câteva tabloide de peste Ocean. Totul a pornit de la apariția lui Cardi B la Premiile Grammy, iar celor care au văzut-o li s-a părut că ar avea burtică de gravidă. În lunile care au urmat, Cardi a petrecut timpul mai mult acasă, cu familia, și a rărit aparițiile publice, iar cei de la Gossip Cop scriu că artista ar fi luat această decizie pentru a se bucura alături de familie de această perioadă magică din viața ei. Indiciul care le-a dat și mai multă apă la moară urmăritorilor ei a fost postarea de pe Instagram, de Ziua Tatălui. Cardi a publicat câteva imagini cu Offset și copiii lui, printre care și Kulture, și a scris în descriere: ”La mulți ani de Ziua Tatălui, Offset! Ești un tată extraordinar și îți rupi spatele pentru copiii tăi din prezent și din viitor. Să ai o zi minunată!”
Cardi a devenit mămică pentru prima dată în 2018. Și-a ținut sarcina în secret până aproape de final, când s-a afișat pe scenă la un eveniment purtând o rochie albă, mulată, care îi punea în valoare burtica de gravidă. Aceasta este postarea care i-a pus pe gânduri pe fanii lui Cardi B: