Inițial, piesa trebuia să se numească „Inimă Nebună”, însă artista a decis să îi modifice titlul pe ultima sută de metri. „Suflet Nebun” este o piesă dinamică, fresh, de vară, compusă de Theea Minculescu și produsă de cei care îi fac hit-urile Innei, Marcel Botezan și Sebastian Barac. Videoclipul este regizat de basarabeanul Roman Burlaca. Nicoleta Nucă trăiește o iubire periculoasă în noul ei clip, printre arme, genți cu bani și consumând alcool alături de un gangster, presupusul iubit din videoclip.
„Mi-am dorit o schimbare și mi-am zis că e timpul să mă bucur de vârsta pe care o am și să mă distrez mai mult, așa că „Suflet nebun” este un prim pas spre ceea ce îmi doresc eu din punct de vedere muzical”, a declarat Nicoleta.