Chiar dacă s-a izolat împreună cu familia în Medellin, asta nu înseamnă că duce lipsă de creativitate. Maluma a pus capăt așteptărilor fanilor și a lansat ”ADMV” (”Amor de mi vida”), o piesă sensibilă cu mesaj puternic. Artistul ne-a surprins și de această dată, videoclipul avându-l ca personaj principal pe Maluma în variantă bătrână.
”Acestă piesă este foarte specială pentru mine, este ceva ce vine din inimă, mă face să realizez motivul pentru care mi-am început cariera muzicală și mă face să mă gândesc la ceea ce se va întâmpla în viitor – dacă vom avea timp să ne iubim unii pe alții. Am realizat că o putem dedicam tuturor persoanelor pentru a le spune cât de mult le iubim înainte de a le pierde”, a declarat artistul.
Piesa a fost compusă în luna ianuarie, atunci când Maluma era în vacanță în Jamaica.
Dacă vrei să vezi cum va arată Maluma la 80 de ani, aruncă o privire aici!