„Dale Papi” e cadoul lui Larissei de Moş Nicolae, o piesă cu un videoclip care va încălzi cu siguranţă prima sărbătoare a acestei ierni.
“M-am simțit foarte bine și deși am filmat 12 ore în continuu, nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Au fost și momente în care mi-a fost greu, de exemplu alea în care și eu și dansatoarele alunecam mereu din cauza uleiului de pe podea. Dar totul e bine când se termină cu bine, mai ales când ai langă tine o echipă care te susține.”, a povestit Lariss.
Piesa “Dale Papi” este compusă de Lariss împreună cu David Ciente şi Shift, în studioul “Midiots Production”, iar videoclipul este regizat de Khaled Mokhtar.
Lariss a început să cânte de la 7 ani, după care a urmat un lung şir de participări la olimpiade şi concursuri, finalizate cu diplome şi trofee. Nascută la Iaşi într-o familie de balerini, cântăreaţa a cochetat, în timpul studiilor la Academia Naţionala de Muzică din Bucureşti, cu mai multe genuri muzicale, de la cel clasic la folclor autentic, jazz, r’n’b, rock şi pop.
„Lariss cântă bine şi are experienţă în a cânta cu mulţi artişti de top din ţara noastră. Lariss e un proiect fresh, sexy, exotic, dance şi internaţional şi mă bucur că am o aşa colegă ambiţioasă şi talentată la studio, la Fonogram”, a declarat Alexandra Stan despre Lariss.