N-are sens să te uiţi la calendar, astăzi nu este 1 aprilie, iar asta nu e o glumă, deşi, dacă eşti fan Eminem ştii foarte bine cuvintele urâte pe care artistul le-a spus de-a lungul timpului despre mama sa, atât în piesele lui, cât şi în interviurile pe care le-a dat.
Sunt de notorietate şi procesele dintre cei doi, dar acum raperul vrea să dea totul uitării. „Ai fost şi mamă şi tată pentru mine”, e unul dintre versurile din piesa care face parte de pe albumul „The Marshall Mathers LP 2”, lansat anul trecut (o continuare a celui din 2000, „The Marshall Mathers LP”).
Ajuns la 41 de ani, Eminem (Marshall Mathers) şi-a dat seama că a greşit faţă de mama sa. Debbie Mathers a fost portretizată în filmul” 8 Mile”, din 2002 (producţie despre viaţa lui Eminem) ca o alcoolică ce îşi abuza verbal copilul şi nu-l susţinea niciodată.
Eminem a colaborat la piesa „Headlights” cu Nate Ruess, iar videoclipul a fost regizat de Spike Lee şi filmat în Detroit, oraşul în care s-a născut artistul.