Piesa „Take Me Home” este lansată în variantă live, fiind ambalată într-un live session filmat în Bucuresti, în urmă cu câteva luni, și realizat de Cătălin Dardea. „Take Me Home” este o piesă compusă de Alexandra Stan, alături de Liviu Teodorescu și iRonic Distors.
De-a lungul carierei sale, artista a avut colaborări cu artiști ca Daddy Yankee, Havana, Mohombi sau Manuel Riva și a strâns o comunitate online de peste 6,5 milioane de fani. Alexandra este și singura artistă din România a cărei piesă, „Mr Saxobeat”, a fost interpretată de un alt star internațional, Selena Gomez.