„Mi Persona Favorita” este genul acela de melodie pe care să o dedici jumătății tale, iar videoclipul te va convinge că toate poveștile de dragoste sunt magice, chiar și cele între persoane de același sex. „Povestirile reale sunt cele care dau sens vieții noastre … Să te trezești în fiecare zi și cineva să-ți spună: „Ești persoana mea preferată” nu se poate uita. După ce veți asculta piesa asta, veți înțelege despre ce vorbesc.”, a scris Alejandro Sanz, artistul spaniol cu cele mai multe premii Grammy, pe rețelele de socializare.
16 fotografii care arată transformarea Deliei din copil în femeie
„Vara trecută, Alejandro m-a sunat și m-a întrebat dacă aș putea călători la Miami pentru a face o piesă împreună pentru noul său album. Nu este un secret că am fost fana lui toată viața, iar propunerea m-a lăsat mască. N-am mai așteptat nici un minut și am luat primul avion către Miami”, a spus Camila Cabello, care s-a întors astfel la prima ei dragoste: muzica latino. „Alejandro și muzica lui au fost coloana sonoră a vieții familiei mele și a mea, iar acum am privilegiul de a-l numi prietenul și colaboratorul meu (încă nu pot să cred!!!!!). Să fac acest cântec cu el a fost ceva foarte special, o aventură!”, a adăugat artista de origine cubaneză.
Noul album semnat Alejandro Sanz cuprinde, printre altele, și o colaborare cu Nicky Jam pentru piesa „Back In The City”.