„Like a Virgin” a fost lansată în noiembrie 1984, la numai un an de la debutul Madonnei. Deși la vremea respectivă părea că artista, acum în vârstă de 60 de ani, a făcut muzică de când lumea, Madonna venea de fapt dintr-o gogoșerie. Așa și-a câștigat primii bani, dar a fost dată afară după ce a scăpat gem pe unul dintre clienți.
Piesa Madonnei a fost, incontestabil, hitul anilor ’80, în ciuda criticilor venite de la conservatori. Inițial, toată lumea a crezut că „Like a Virgin” este o piesă despre o femeie care face sex pentru prima dată, însă Billy Steinberg, autorul versurilor, a lămurit totul. A declarat că piesa are, de fapt, foarte puţine conotaţii sexuale. Pur şi simplu este un cântec despre începutul unei noi relaţii.