Un american și o italiancă au primit bilet spre Bootcamp-ul X Factor, sezonul 9

Un american îndrăgostit de România și o puștoaică din Italia și-au făcut loc direct în Boorcamp, seara trecută, într-o nouă ediție X Factor, la Antena 1. 

Publicat: 7 noiembrie 2020, 8:53

Austin Hirth s-a născut în Florida, dar a crescut în București încă din anul 1993, când părinții săi au venit în România pentru a lucra în orfelinate. Un diagnostic de cancer l-a făcut ca la vârsta de 20 de ani să se apuce de cântat la chitară, iar de atunci nu a mai lăsat-o din mână. ”M-a ajutat foarte mult muzica în perioada aceea, am început să scriu, iar tata mi-a cumpărat chitara”, a povestit Austin, care s-a luptat timp de un an și jumătate pentru viața sa. De atunci, tânărul s-a stabilit la Cluj-Napoca pentru a vedea dacă poate trăi din cântatul pe stradă și, spune el, până acum i-a ieșit. ”Iubesc țara asta, iubesc oamenii, chiar dacă acum toată familia mea e în SUA și chiar dacă aș câștiga X Factor, aș continua să cânt pe stradă, pentru că asta îmi place”, a spus tânărul care i-a vrăjit pe jurații X Factor cu vocea sa caldă și și-a găsit un loc în grupa Deliei în Bootcamp. ”Ești un om care nu știe nimic despre showbiz și acesta este un avantaj pentru tine”, a spus jurata.  

Și Ștefan Bănică și-a adăugat o nouă concurentă puternică în grupa sa de fete cu vârsta sub 24 de ani. Marta Verrecchia, o puștoaică din Italia care nu vorbește prea mult, dar care cântă cât să compenseze. ”Am ascultat piesa până la final, chiar dacă ne-am hotărât pe la jumătate! Ești spectacol!”, a spus fascinat Florin Ristei, în timp ce Ștefan Bănică a aplaudat-o în picioare. ”Ești fenomenală! Unele dintre notele pe care le-ai luat mi-au făcut pielea de găină, parcă a trecut curent electric prin mine! Nu știu dacă ești conștientă de aurul pe care îl ai în gât, dar sigur ne vedem în Bootcamp”, a spus juratul X Factor. 

Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice. 

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.  

 

PARTENERI