Traiul intr-un scaun cu rotile, abordare sanatoasa

Probabil ca ni s-a intamplat nu de putine ori sa privim insistent o persoana imobilizata sau cu deficiente locomotorii. Si inconstient sau chiar constient, de ce nu, sa ne incerce un sentiment de mila. Psihologii recomanda cu totul si cu totul o alta abordare, mai cu seama cu cat ambitia e un cuvant ce ar putea sa caracterizeze mult mai bine.

Publicat: 2 iulie 2018, 14:36

Privind din exterior, poate ca ar trebui sa avem mai multa ingaduinta si respect pentru persoanele aflate in astfel de situatii.

Si mai mult decat atat, este de dorit ca starea de empatie resimtita sa se transforme in actiuni eficiente si de real ajutor la adresa lor. Iar cand in familie sau printre apropiati se intampla sa ai un astfel de caz, deja lucrurile capata o noua turnura.

Retete miraculoase poate ca nu exista, dar se poate opta pentru un regim de viata optimist

Indiferent de modalitatea prin care s-a ajuns intr-o astfel de situatie, este util sa intelegem ca durerea se vindeca greu si acceptarea poate fi un cuvant greu de asumat.

Viata unei astfel de persoane se schimba radical, si devine total diferita fata de cea anterioara. Atat din punct de vedere fizic, profesional, relational, psihologic. Pentru multe astfel de persoane, diferenta in astfel de situatii o face abordarea potrivita, intrucat o viata apropiata de normal este totusi posibila.

Scaunele cu rotile de catenapascupas.ro au diverse caracteristici tehnice care trebuie luate in considerare inainte de achizitie. Scopul lor este acela de a imbunatati mobilitatea persoanelor cu handicap locomotor permanent sau temporar, crescandu-le in mod substantial calitatea vietii.

Pliabile, rabatabile, cu roti de diferite dimensiuni, cu spatar mai mult sau putin inalt, prevazute cu diferite accesorii ajutatoare, spre exemplu (vas de toaleta, fotoliile rulante care vin sa raspunda nevoilor utilizatorilor).

Adaptabilitate si integrare in societate

Pe langa mijlocul de locomotie, recuperarea prin exercitii fizice isi propune sa ajute pacientii sa atinga cel mai mare nivel de independenta in conditiile date, folosind la maximum ceea ce a mai ramas, catre un grad de autonomie sporit. Si chiar daca activitatile cotidiene devin mult mai complicate decat inainte si unele chiar imposibile, este important de retinut ca adaptarea la viata cu handicap este un proces de durata si are in componenta implicarea mai multor factori: financiari, motivationali si chiar social.

Trebuie sa recunoastem ca de cele mai multe ori, persoanele aflate intr-o astfel de dificultate nu numai ca isi pierd numai capacitatea de a se deplasa dar, de cele mai multe ori, isi pierd de langa ei persoane dragi, stima de sine si increderea in fortele ramase. Este complicat sa vorbesti despre solutii fericite actunci cand nu esti intr-o astfel de situatie, dar reactia noastra, a celorlalti face diferenta si poate evita tragedii sau situatii stanjenitoare. Asadar, cu ajutor sustinut, consiliere psihologica si multa ambitie, (re)integrarea in societate are nevoie si face apel in prima faza, uman (cu atitudini potrivite) si mai apoi institutional (cu accesbilitate in mijloace de transport si cladiri).

PARTENERI