Am alcătuit o scurtă listă cu cele mai întâlnite persoane de pe Facebook, în funcție de greșeli gramaticale:
Decâtologii: Ați ghicit! Sunt acele persoane care folosesc cuvântul „decât” greșit. Chiar nu este foarte greu să introduci acest cuvânt în mod corect gramatical într-o propoziție. Dacă ai dubii în a folosi corect cuvântul, “Decât”, atunci află se folosește ori că termen de comparație, ori în construcțiile negative “Doar”, se folosește în structurile afirmative! Exemple corecte: “NU am decât un like.”, “Am doar un like”.
Prescurtătorii: vb l8 brb cp cv t mn… cam așa ceva. Cât de mare să fie lenea să tastezi câteva vocale în plus, să scrii tot cuvântul și să iasă o frază întreagă inteligibilă. Greu, dar nu imposibil. Folosiți cuvintele întregi și doar prescurtarile din DEX. E mai sexy.
Iiiologii: Aici cred că punem punctul pe „i”. Este vorba de cuvintele care se scriu cu mai mulți de i. Cred că e cea mai dificilă problemă gramaticală și cel mai des întâlnită. Evident, nu este foarte dificil și când ai probleme de genul asta, poți oricând să dai o căutare pe google.ro pentru a găsi varianta corectă.
Carepecare: Sunt foarte mulți cei care nu știu să-l folosească pe “care” în contextul potrivit.
Prezența lui “pe” înaintea lui “care” indică acuzativul, așa că putem scrie sau vorbi cu încredere:
„Like-ul pe care l-am primit.”
„Articolul pe care l-am citit”
„Fata pe care am văzut-o pe facebook”.
Acratimații: Îi încadrăm în această categorie pe cei care au alergie la cratimă sau o folosesc total greșit. Miau face pisica, dar mi-au plăcut pisicile este cu totul altceva.
Dezacordații: Aceste persoane refuză orice acord între subiect și predicat şi nu sunt deloc pacifiști. Ei dă like-uri multe, Ce melodii bune are Florin Salam, etc. Acordul între subiect și predicat chiar te zgârie pe creier când nu e realizat și te compromite gramatical. Efectiv, îți distruge orice ai vrut să scrii inițial. Evită cu orice preț greșelile de tipul acesta pentru că sunt considerate extrem de grave.
Kapafilii: Da, îi vedem peste tot pe facebook și sunt acele persoane care folosesc litera „k” excesiv: ke faci, plek, etc. Când scrii în felul acesta pe facebook, arată fix ca un KK, deci trebuie să renunți imediat. Folosește litera „k” doar unde este nevoie, de exemplu kilogram, kilometru.