Am descoperit 10 tipologii legate de citate care apar pe rețelele sociale. Tu pe care din exemplele de mai jos le-ai întâlnit?
Citatul Doamne Ajută – Ești om cu frica lui Dumnezeu și vrei să știe toată lumea acest lucru. Speri ca și Dumnezeu să vadă postarea ta.
Citatul Corporate – Sunt acele motivaționale despre leadership, citate despre success, citate gen „”Leadership-ul este capacitatea de a transforma viziunea în realitate”.
Citatul Lacrimogen – Sunt acele citate des întâlnite (la proteste în piața victoriei, in dotarea jandarmilor, glumiță, nu vă impacientați), emoționante până la lacrimi, acele citate care mizează pe sensibilitate, de exemplu:”Nu-ți arăta oricui sufletul. Într-o zi s-ar putea să fii lovit chiar acolo!” Femeile nu cuceresc lumea, o nasc.”
Citatul Matinal – Este acel citat în care apare neapărat o ceașcă de cafea însoțit de o frază gen „Începe diminețile cu zâmbetul pe buze, #DimineataMea, O cafea corectă pentru o zi corectă, etc
Citatul Doamne Ferește – Sunt acele citate religioase care se termină cu Amin, Share dacă vrei să fii binecuvântat în această zi. Rugăciuni pentru suflet, etc. Amin!
Citatul Hatereală – E acel gen de citat, întâlnit mai ales la fetele care vor să se laude cu noua lor geantă, însoțit de vorbe de la Coco Chanel. Citatul hatereala e pentru a crea invidie, a-și etala valoarea, supremația și
Citatul Bă, ești nebun! – Este citatul care sfidează logica, nu are niciun sens și nu îți vine să crezi că cineva are posta așa ceva. Exemple: Oricine merită a doua șansă, dar nu oricine o merită sau Atunci când totul se schimbă, schimbă totul.
Citatul De rezervă – Este acel post pe care unii îl pun pe facebook pentru că nu au nicio poză nouă cu ei sau nu au mai fost nicăieri ca să își dea check-in, nu au niciun selfie reușit, așa că aruncă un citat, mai mult sau mai puțin interesant pentru a nu își neglija „fanii”, activitatea pe facebook.
Citatul Random – Este tipul de citat care nu are nicio legătură cu persoana respectivă care îl postează, a căutat pe net citate celebre și a ales unul la întâmplare că e cool să pui citate pe facebook.
Citatul Barosăneală – ați ghicit este citatul despre bani, valoare, opulență, viață de lux. Acest citat este însoțit de imagini cu yacht-uri, ceasuri scumpe, elicoptere, destinatii scumpe gen Maldive, Dubai,etc pentru a crea impresia că respectivul/a este cel puțin ocupantul locului 10 în Top Forbes.