Am pregătit o serie de glume inspirate din sesiunea de examene pentru studenți și probleme care apar și dispar în această perioadă importantă a facultății:
-La începutul examenului este o atmosferă religioasă, toată lumea se închină de zor.
-Dacă toate fițuicile care se fac în timpul sesiunii ar fi puse cap la cap, acestea ar depăși lungimea Marelui Zid Chinezesc.
-Deși de abia a început sesiunea de examene, mulți studenți se pregătesc deja pentru sesiunea de restanțe.
-Dacă citești articolul acesta, atunci e clar că nu înveți pentru examene.
-Sunt două cuvinte de groază pe care nu vrei să le auzi în timpul examenului de la colegul de bancă: „Nu Știu”.
-De fiecare dată când un student vrea cu adevărat să învețe pentru un examen atunci realizează că nu are cursurile. Prea târziu.
-La examenele din sesiune este ca la Loto, ai mici șanse de reușită doar că la studenți este ca și cum nu ar pune bilet.
– În această perioadă se achiziționează atât de multe dispozitive de ascultat și microfoane pentru copiat încât ai impresia că toți se pregătesc să dea examene la SRI.
-În timpul examenului, vederea și auzul se accentuează, dar într-un final se rezumă la rugămintea către colegi: „Spune-mi și mie ceva să fac de un cinci!”
-Paradoxal, mulți studenți stau până la finalul examenului chiar dacă nu știu nimic pentru a profita de ultimele zece minute când vigilența profesorului este scăzută și pot copia de la alții.
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.