Miley Cyrus a trecut prin mai multe etape în cariera ei. De la idolul copiilor și adolescenților, la Miley cea fără inhibiții, care se dezbrăca ori de câte ori avea ocazia și se afișa în cele mai nebune ipostaze, la Miley familistă care s-a căsătorit cu Liam Hemsworth (etapă scurtă, ce-i drept), pentru ca apoi să revină la Miley lipsită de prejudecăți pe care o știm și astăzi. Toate schimbările s-au putut observa și în ceea ce privește muzica.
Orice artist are piese de care își amintește cu drag și piese care îl ”bântuie”. Fiecare trece prin perioade mai puțin inspirate, iar Miley nu face excepție. Artista a recunoscut într-un interviu că perioada zbuciumată din viața ei nu o mai reprezintă.
Întrebată care ar fi videoclipul de care îi e cel mai rușine, Miley a răspuns, fără să stea pe gânduri: „Wrecking Ball”. De ce? „E cel mai mare coșmar al meu”. Miley a spus că principalul lucru care o deranjează e că s-a lăsat filmată goală, călare pe acea bilă uriașă.
Partea proastă e că tocmai acel videoclip e cel mai de succes al lui Miley Cyrus: are 1,1 miliarde de vizualizări pe YouTube.