Speak a lansat mult așteptatul videoclip pentru piesa „Baba Novak”. Artistul și-a propus să nu aibă limite atunci când vine vorba de creație, așa că întregul proiect este unul lucrat cu atenție și unic. Speak este mai mult decât mândru de rezultat și le-a transmis un mesaj tuturor celor care vor da play materialului.
A venit în sfârșit momentul in care pot să vă arăt de ce a durat atât de mult timp până „să scot ceva”! Consider că piața muzicală este suprasaturată, iar, dacă încetezi să vii cu ceva nou și de calitate de fiecare dată, în scurt timp lumea uită de tine.
Până acum nu foarte mult timp, muzica era cea mai importantă pentru ascensiunea și succesul unui artist. Lucrurile s-au schimbat, iar acum se consumă foarte multă muzică, se lansează foarte multă muzică, iar automat valoarea și calitatea au de suferit.
Eu cred că ăsta este viitorul, eu cred că muzica va capăta din ce în ce mai mult o altă însemnătate, eu cred că mulți vor scoate și din ce în ce mai puțini vor răzbate și vor putea rămâne acolo pentru a avea o carieră sănătoasă.
Nu cred ca generațiile de azi sau cele viitoare vor mai putea da naștere unor icon-uri sau evergreen-uri, nu din cauza lor, nu că nu ar avea toate calitățile, ci pentru că muzica devine, din ce în ce, mai putin respectată și valorificată.
Cu această ocazie, voi transpune proiectul meu muzical, la care am muncit mai bine de 15 ani, cu totul în digital, pentru că mie așa îmi sună viitorul. Este mult mai greu și mai costisitor decât înainte, dar în același timp nu mai am absolut nicio limită.
Mulțumesc întregii echipe că mă suportă și ca are incredere în toate lucrurile (care acum par nebune) la care visez. Sper să vă placă și să apreciați muzica mai mult, prin ajutorul vizualului.