Adele tace și face. Lucrează câțiva ani buni la un album, iar atunci când îl lansează, bate toate recordurile posibile. The British Phonographic Industry (BPI) a anunțat că Adele este artista care a vândut cele mai multe albume din ultimii 100 de ani. Nu este de mirare, având în vedere cu ce performanțe s-a lăudat Adele după fiecare lansare a unui album nou. ”25” a devenit albumul care s-a vândut cel mai rapid din toate timpurile: mai bine de 3 milioane de copii în prima săptămână de la lansare. Albumul precedent, ”21”, e cel mai bine vândut album al unui artist britanic: aproape 6 milioane de exemplare.
Adaugă la asta șase premii Grammy câștigate în 2017, un Oscar pentru piesa ”Skyfall” și 397 de săptămâni petrecute în topurile muzicale din Marea Britanie. Cam tare, nu? În tot acest timp, fanii așteaptă cu sufletul la gură cel de-al patrulea album din cariera lui Adele. Artista a lucrat la el timp de cinci ani, iar momentul în care îl va lansa nu este departe. În luna februarie, Adele a cântat la nunta unei prietene, iar într-o filmare surprinsă de unul dintre invitați, artista spune: ”Așteptați-vă la un nou album în luna septembrie”.