The Weeknd a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai așteptați artiști de pe scena Coachella de anul acesta. Ca de obicei, Abel s-a ridicat la nivelul așteptărilor fanilor și a dat tot ce a avut mai bun. Momentul lui a fost unul wow, dar nu lipsit de incidente. Artistul a vrut să creeze un adevărat spectacol pe scenă și a fost cât pe ce să-l coste viața. La propriu!
În timp ce cânta și se simțea bine, unul dintre focurile menite să creeze efecte pe scenă aproape că i-a ars fața. Surse din anturajul lui The Weeknd susțin că pirotehniștii nu i-au spus, exact, unde se află montate aceste efecte și că, astfel, i-au pus viața în pericol. The Weeknd a tras o sperietură zdravănă și nu a putut să nu exclame “wooo!” chiar în timpul piesei.
The Weeknd nu este singurul care a trecut prin asta
Imaginile cu el au ajuns virale, iar fanii chiar și-au făcut griji pentru el. După ce a coborât de pe scenă, teafăr și nevătămat, The Weeknd a făcut haz de necaz pe social media. Artistul a preluat imaginile, le-a urcat pe contul lui de Twitter și a trecut în descriere „Aproape că m-au prăjit”.
Din păcate, astfel de incidente se întâmplă destul de des în lumea artiștilor. Anul trecut, protagonista unui astfel de episod a fost nimeni alta decât Dua Lipa. Tot din cauza faptului că nu a existat o comunicare bună cu pirotehniștii, aceștia au lansat focurile mult mai devreme. Doar că, spre deosebire de concertul lui Abel, în cazul lui Dua Lipa artificiile au fost aruncate în public.
„Seara trecută, un foc de artificii s-a deschis de nicăieri către publicul din Toronto. Atât eu, cât și echipa mea, ne dorim cel mai singur mediu pentru noi și pentru voi. Credeți-ne că și noi suntem la fel de șocați ca și voi.”, a spus Dua, la vremea respectivă.