Do Not Sell My Personal Information
Home // Arhiva // The struggle is real. Cinci artiști de la noi care s-au luptat, la un moment dat, cu depresia

The struggle is real. Cinci artiști de la noi care s-au luptat, la un moment dat, cu depresia

De multe ori, pe buzele fanilor se află întrebarea ”ce motive are un artist să fie depresiv?” Viața nu este deloc așa cum pare și, în timp ce mulți cred că dacă se află în lumina reflectoarelor, artiștii au o viață perfectă, adevărul este cu totul și cu totul altul.

Publicat: 25 ianuarie 2022, 11:16

Artiștii nu sunt întotdeauna fericiți, în ciuda zâmbetului larg pe care îl afișează. Unii au dat cărțile pe față și au povestit că s-au luptat cu depresia, la un moment dat. Motivele au fost dintre cele mai diverse, de la pierderea unor persoane dragi, până la obstacole în carieră. Din fericire, în majoritatea cazurilor, depresia a fost doar o etapă din viața lor, iar vindecarea a fost posibilă datorită familiei, prietenilor și, uneori, terapiei.

Uite cinci artiști care au recunoscut la un moment dat că au suferit de depresie!

Cristina Ștefania. „Am fost în depresie o singură dată, acum mulți ani. Nu voiam să văd sau să aud pe nimeni, voiam să stau singură și să mă țin ocupată cu orice, vorbeam doar cu părinții mei. Mă obligam să dorm atunci când nu-mi mai rămânea nimic de făcut, să treacă zilele cât mai repede, să ies din starea în care mă aflam.”

Antonia. „Este greu să fii mamă pentru trei copii, de vârste diferite și stadii diferite…. în special pentru că trebuie să fiu părinte de la distanță pentru unul dintre copiii mei. Și, da, îmi fac griji că nu fac totul bine, iar anxietatea preia controlul”, a scris artista pe social media. 

Nicoleta Nucă. „Am trecut printr-o depresie, dar am reușit încet să trec peste acea parte. Am apelat la ajutorul unui psihoterapeut, pentru că de multe ori, deși înțelegem problema pe care o avem, însă este de ajutor să mai primești o părere exterioară sau să vezi lucrurile din exterior, cum le văd și alții. Începe totul de la starea de spirit, n-ai chef de nimic, nu te bucură absolut nimic în lumea asta, n-ai chef să faci activitățile pe care le faci în mod normal, te izolezi de familie, de oameni. Astea sunt primele semne…”, a povestit Nicoleta într-o emisiune tv.

Irina Rimes. „Am fost în depresie, dar am ieșit de acolo. Am fost de multe ori acolo jos, dar mă întrebam mereu dacă există mai jos de atât sau ăsta e cel mai jos și eu sunt mega puternică și pot să ies de aici când vreau eu. Uneori am impresia că tot timpul sunt anxioasă. Ca să nu fiu anxioasă, trebuie să mă simt foarte în largul meu”, a povestit artista. 

Lino Golden. Artistul a trecut și el printr-un episod mai puțin plăcut, și anume cel al depresie. Lino a povestit totul într-o sesiune de Q&A pe Instagram și a oferit și câteva sfaturi pentru cei care vor să depășească această perioadă. ”Sincer să fiu m-am rugat foarte mult și am facut foarte mult sport. Sportul ajută foarte mult.”

PARTENERI