Stilul de viață, faptul că au deja copii sau moștenirea genetică și-au spus cuvântul și în cazul vedetelor. Dacă la unele trăsăturile fizice sunt cele care le facă să arate cu câțiva ani mai în vârstă, în cazul altora de vină este faptul că sunt de atât de mult timp în lumina reflectoarelor și oamenii s-au obișnuit cu ele așa de mult, încât au impresia că au peste 30 de ani, când ele de fapt au cu cinci ani mai puțin.
Hailey Bieber, Bella Hadid sau Kylie Jenner sunt câteva dintre exemplele cele mai relevante în acest sens. Kylie urmează să devină mamă pentru a doua oară, deși are doar 24 de ani, Bella pare mult mai mare decât sora ei, Gigi Hadid, deși ea este mezina familiei, iar Hailey are o carieră de model de câțiva ani buni și este căsătorită de trei ani deja, iar oamenii au impresia că se apropie de 30, când de fapt mai are mult până acolo.
Tu știi câți ani au, de fapt, starurile de mai jos?
Hailey Bieber – 25 de ani
Bella Hadid – 25 de ani
Lady Gaga – 35 de ani
Kylie Jenner – 24 de ani
Kate Upton – 29 de ani
Lindsay Lohan – 35 de ani
Lorde – 24 de ani