Taylor este foarte conectată la poveștile de viață ale fanilor și vrea să le demonstreze că este mereu alături de ei și se pot baza pe ea oricând. Cea mai recentă fană care a impresionat-o pe Taylor se numește Vitoria Mario și se descrie ca fiind ”o tânără de culoare de 18 ani care are un vis”.
Vitoria își dorește foarte mult să urmeze o facultate de matematică, dar autoritățile britanice au decis că nu este eligibilă pentru a beneficia de bursă. Familia ei nu o poate susține financiar, mai ales că tatăl ei a murit.
Taylor a găsit-o pe Vitoria pe platforma ”GoFundMe” și nu a stat prea mult pe gânduri. Artista i-a donat 23.000 de lire și i-a lăsat tinerei un mesaj foarte emoționant: ”Am dat peste povestea ta online și mă inspiră foarte tare motivația și dedicarea ta de a-ți transforma visele în realitate. Vreau să-ți dăruiesc restul de bani de care ai nevoie. Succes în toate! Cu dragoste, Taylor!”