Utilizatorii de Android sunt răsfațații Netflix. Platforma a introdus cinci jocuri noi care, momentan, nu sunt disponibile pentru utilizatorii de iOS. Cele cinci jocuri introduse, “Stranger Things: 1984”, “Stranger Things 3: The Game”, “Card Blast”, “Teeter Up” și “Shooting Hoops” sunt disponibile în Italia și în Spania și sunt deținute de Night School Studio, un dezvoltator pe care Netflix l-a cumpărat, ca parte a procesului de extindere în alte domenii față de streaming video.
”La fel ca toate filmele și serialele noastre, jocurile vor fi incluse în costul abonamentului, fără reclame, fără microtranzacții”, a precizat compania. Titlurile se regăsesc în biblioteca Netflix, dar cei care vor să se joace vor trebui să le descarce din Google Play pentru a fi lansate direct din aplicația Netflix, informează Reuters.
Dezvoltarea părții de gaming este privită de Netflix ca o nouă sursă de venit, în condițiile în care pe piața de streaming video are parte de o concurență din ce în ce mai serioasă, venită din partea Disney+ sau HBO Max.