Rihanna este pe coperta Vogue, iar imaginile sunt pur și simplu spectaculoase. Artista a realizat shooting-ul în Paris, la hotel Ritz și, așa cum era de așteptat, nici acum nu și-a acoperit burtica. Asta a fost una dintre cerințele ei, iar fotografii, dar și editorii celebrei publicații s-au conformat.
Cei care au urmărit-o pe Rihanna intens de când a anunțat că este însărcinată, au observat un singur lucru: artistei îi plac mai mult ca niciodată decupajele. Peste tot pe unde a mers, iubita lui A$AP Rocky a purtat haine care i-au scos în evidență burtica de gravidă. Faptul că Rihanna a fost mereu un fashion icon nu mai este un secret pentru nimeni. Artista a avut mereu apariții studiate și a fost o sursă de inspirație pentru milioanele de fani care o urmăresc din toate colțurile lumii.
Decupajele o fac să fie mai sexy ca niciodată și se pare că acesta va fi stilul pe care îl va aborda pe toată perioada sarcinii. „Moda a fost mereu una dintre pasiunile mele. Era de așteptat să definesc și un stil al femeilor însărcinate. Nu îmi place să mă simt inconfortabil în hainele pe care le port.
Când am aflat că sunt însărcinată, deja mi-am spus că nu voi cumpăra haine de la secțiunea maternitate. Îmi pare rău, dar este mult mai amuzant să mă îmbrac acum. Nu voi lăsa ca asta să dispară doar din cauza faptului că resimt anumite schimbări la nivelul corpului.
Până acum, toată sarcina este o călătorie uimitoare pentru mine. Mă bucur de ea ca atare de la o săptămână la alta. Mereu apare ceva nou, iar asta mă încântă foarte tare.”, a declarat Riri pentru Vogue