Feli este una dintre cele mai bune voci de la noi din țară. Încă de când a urcat pe scena unui cunoscut show de talente de la noi și până azi, Feli a evoluat atât personal, cât și profesional. Probabil unul dintre cele mai grele momente din viața ei a fost acela în care a trebuit să se hotărască ce face pe plan profesional. Artista, puștoaică pe vremea aia, a ales să își asculte instinctul și bine a făcut. Astăzi, Feli a povestit cu cei de la Adevărul despre clipa în care a știut că trebuie să renunțe la școală pentru a-și urma visul.
”La jumătatea clasei a IX-a, ca nebuna. Pur şi simplu, m-am trezit într-o noapte că m-am întrebat ce fac cu viaţa mea de acum încolo. Mi-am văzut filmul pe repede-înainte şi nu vedeam unde-i muzica. Am avut un curaj nebun şi am făcut chestia asta fără să ştie ai mei. Apoi au aflat şi i-am promis mamei că dacă nu îmi ies mie planurile cum mi-am dorit, reiau şcoala.
Au început să se mişte şi nu am reluat, până mai târziu, când stăteam deja în Cluj de doi ani şi m-am înscris la Liceul Economic. Întâmplător, mergând pe stradă, am văzut liceul deschis, am intrat: «Bună ziua. Faceţi înscrieri? – Da, da». Am ieşit de acolo şi am sunat-o pe prietena mea din copilărie: «Tu, Ica, m-am înscris la liceu – Ceee?! Aaaa!». Ţipa de fericire.
Da, asta cu liceul e un gol din adolescenţa mea pe care încă mă gândesc cum să-l umplu. La un moment dat, tot vreau să-l fac. Pentru că în perioada în care adolescenţii din jurul meu trăiau asta, eu am ales să devin peste noapte un adult care să-şi urmeze visul nebuneşte. Iar acolo e un spaţiu pe care eu trebuie să-l umplu cumva. O să-mi dau seama cum”, a povestit Feli.