Story of a star. Cum a ajuns Maluma să aibă succesul de acum și cu ce se ocupa înainte de a deveni celebru

Maluma se poate lăuda cu multe performanțe, iar cea mai importantă dintre ele este că a reușit, în zece ani de la lansare, să aibă succesul la care alți artiști doar visează. Într-un interviu recent la o emisiune din State, Maluma a povestit cum a ajuns la succesul de azi și cum a pus mâna pe un rol într-un film alături de Jennifer Lopez.

Publicat: 16 februarie 2022, 7:31
DeNovember 14, 2021, Budapest, Hungary: Maluma attends the 2021 MTV EMAs, Europe Music Awards, at Papp Laszlo Budapest Sports Arena in Budapest, Hungary, on 14 November 2021. Photo: Alec Michael (Credit Image: © Alec Michael via ZUMA Press)

Poate nu știai, dar Maluma nu a cochetat dintotdeauna cu domeniul muzicii. Atunci când era doar un puști, Maluma visa să devină fotbalist. Avea 15 ani când și-a propus să fie ori cel mai bun fotbalist, ori cel mai bun cântăreț al Columbiei. Deși jucase ani buni la echipa Atletico Nacional, din orașul lui natal, ceva îl atrăgea mai mult către muzică. Așa că a riscat și la 16 ani și-a anunțat antrenorul că se retrage de pe terenul de fotbal. Și-a rugat mătușa să îi dea bani pentru a înregistra prima lui piesă la un studio muzical local. ”Oamenii râdeau de mine, nu credeau că voi reuși. Dar mi-am dat seama că singurul mod de a avea o viață fericită ar fi să fac muzică”, a povestit Maluma.

10 ani mai târziu, Maluma poate spune cu mâna pe inimă că a meritat să riște! Hiturile lui sunt cunoscute în toată lumea, are 61 milioane de fani pe Instagram și este unul dintre cei mai râvniți burlaci din lume. 

În cadrul aceluiași interviu, Maluma a povestit că și-a făcut primul tatuaj când avea 14 ani, iar mama lui nu a fost prea încântată. Și-a scris pe picior câte o silabă din numele mamei, tatălui și surorii lui și așa a ieșit ”Maluma”. Mai târziu l-a folosit ca nume de scenă. 

PARTENERI