Prezenți pe scenele de stand-up încă de la apariția fenomenului în România, cei patru juraţi ai show-ului de la Antena 1, Teo, Vio, Costel și Dan Badea vor acum să îi sprijine pe cei aflați la început de drum. Concurenții care vor reuși să îi convingă pe cei patru au toate șansele să urce apoi pe aceeași scenă cu ei. Teo, Vio, Costel și Dan Badea vor căuta de-a lungul audițiilor concurenți mai mult sau mai puțin experimentați, dar sunt mai ales interesați și de capacitatea acestora de a evolua în comedianți recunoscuți pe scenele de stand-up.
„La Stand Up Revolution s-a râs de la prima întâlnire de producţie, până la ultimul cadru tras, iar publicul o să râdă împreună CU, dar şi DE concurenţi, invitaţi şi jurati. Atmosfera a fost mega relaxată şi nivelul stand up-ului foarte sus. Am văzut concurenţi care sigur vor deveni mari comedianţi. Am râs, am jucat baschet, am râs, am dansat, am râs, am cântat, dar mai ales AM RÂS şi asta o să se întâmple şi cu cei de acasă, cărora le garantez că oricând vor deschide televizorul vor râde. Este un proiect bazat pe oameni sinceri, curajosi şi FUNNY. Aşa să tot faci televiziune! Când ziceaţi că filmăm sezonul 2?”, a declarat Dan Badea.
Teo, Vio și Costel s-au cunoscut după ce au început să facă stand-up, încă din 2004, iar de atunci au devenit un reper pentru comedianții români. Au susținut, de-a lungul timpului, spectacole în întreaga țară, contribuind la amploarea pe care a prins-o fenomenul stand-up comedy în România. Fenomenul l-a atras ca un magnet încă de la început și pe Dan Badea, care, încurajat de prieteni, a susţinut primul show de comedie într-o cafenea, cu un public format în mare parte din cunoştinţe. O imagine complet diferită față de spectacolele sale care umplu acum Sala Palatului.
Începând din 16 februarie, în fiecare miercuri, la Antena 1, prezentatorii vor avea sarcina grea de a sprijini și de a susține atât concurenți care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, cât și nume cunoscute, care își fac curaj în speranța că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre cei patru jurați și chiar de a apărea într-un spectacol alături de aceștia.