Speak, mesaj tranșant pentru casele de discuri după moartea lui Nosfe. „Patronii label-urilor au mașini și case de sute de mii de euro”

Moartea lui Nosfe a dat peste cap întreaga industrie muzicală. Imediat după aflarea tristei vești, artiștii au început să transmită condoleanțe familiei, dar și colegilor din Șatra B.E.N.Z. Speak este și el afectat de pierderea lui Nosfe și, tocmai de aceea, a decis că este timpul să spună lucrurilor pe nume.

Publicat: 17 octombrie 2022, 10:46
Facebook

Speak este unul dintre veteranii industriei muzicale. Artistul a trebuit să sacrifice multe și să muncească din greu pentru a ajunge în punctul de acum. Spre norocul lui, Speak a fost atât de talentat, încât el s-a ocupat de majoritatea aspectelor ce țin de un artist. Iubitul Ștefaniei nu depinde de nimeni, iar ceea ce se întâmplă în industria muzicală i-a lăsat un gust amar.

Speak și Nosfe au fost buni prieteni, așa că artistul cunoaște anumite „inside-uri” despre industria muzicală, dar și despre casele de discuri. De data asta, iubitul Ștefaniei nu a tăcut și a spus lucrurilor pe nume pe Instagram.

„Haideți să vă explice fratele cum stă treaba cu aceste case de discuri mari, care sclăvesc artiștii/ songwriterii/ producătorii. Fiind independent și având interzis la radiouri de către label-urile mari pentru că nu sunt semnat. Label-uri care controlează prin șpăgi sub formă de vacanțe, contracte de influencing cu directorii de playlist. N-am absolut nicio problemă să vă explic cum stă treaba.

Casa de discuri, te semnează ca autor/artist producător pe o perioadă de timp. Primești un avans de câteva mii de euro pentru toți acești ani. Și când zic câteva mii, maxim 5k euro. Pe orice piesă scrii pentru această casă de discuri, tu nu primești drepturi de autor până când ei, teoretic, își recuperează investiția.

Tu ca și autor, nu ai acces la sumele generate din drepturi. Așa că băieții te țin cu acel avans mult și bine până când îți expiră contractul. Bani în plus nu vezi. Ca să te lege în continuare și să resemnezi contract cu ei, fac o recalculare. Îți mai dau pe la nas 2-3 k euro, tot sub formă de avans, povestea repetându-se.

Speak nu s-a oprit aici

Un autor, dintr-o singură piesă de succes în România, în maxim un an, drepturile lui generează peste 5k euro. Scopul lor este să semneze mulți oameni, nefiind interesați de calitățile lor, ci cu intenția de a-i bloca să nu lucreze cu alții și de a-i avea sub control.

Majoritatea producătorilor/songwriterilor și artiștilor, nu fac bani. Sunt sub papucul caselor de discuri care îi controlează cum vor ei. Mulți dintre ei au familii și doar asta știu să facă. În nicio țară din lumea asta, nu este posibil ca un artist, care strânge mii de oameni la concerte, care vinde bilete, care are zeci de milioane de views, să aibă probleme cu banii. Nicăieri în lumea asta!

Eh, la noi se poate. Majoritatea producătorilor, songwriterilor, băieții și fetele alea care scriu hiturile pe care voi le cântați, cam au probleme cu banii. Păi cum facem? Că patronii label-urilor au mașini și case de sute de mii. Undeva nu-mi dă la calcul…

Din ce știe eu, Nosfe era într-o situație de genul. Nu mă înșel, poate nu cunosc contractul în detaliu, dar, în mare parte, cam așa funcționează lucrurile. Eu îmi doresc din suflet, ca la un moment dat, aștia care „trag sforile”, cu ștate vechi în industrie, să fie prinși și tragi la răspundere.”

PARTENERI