După Ruby și Szolt, Iulia Albu și Marian, Oase și Andreea, Cosmin Cazacu și Codruța, Jean Gavril și Ana, este rândul următoarelor 4 cupluri de patinatori să intre în competiția Dancing on Ice- Vis în doi. Sâmbătă, de la 20.00, live la Antena 1, Sore și Grațiano, Carmen Grebenișan și Lilian, Nicolai Tand și Daniela, dar și Cosmin Natanticu și Maria sunt gata să cucerească patinoarul și publicul de acasă. Melodiile alese, sutele de ore de antrenament pe gheață și zecile de căzături vor duce la momente spectaculoase care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură.
Ediția din această sâmbătă, de la 20.00, va aduce și prima eliminare din competiția Dancing on Ice- Vis în doi. Clasamentul provizoriu realizat săptămâna trecută va fi completat de rezultatele obținute de perechile ce vor performa în această sâmbătă. Astfel, în urma clasamentului final întocmit în această ediție, ultimele două echipe clasate vor intra la duel, una fiind nevoită să părăsească competiția la sfârșitul serii. Votul va aparține ca de fiecare dată atât juriului, cât și telespectatorilor, care își pot exprima preferințele prin SMS sau prin intermediul aplicației Antena 1.