Beyonce a purtat o rochie neagră, din piele, cu umerii goi, și o pereche de mănuși lungi asortate. În mod normal, ținuta ar fi fost cea mai discutată, dar cum vremurile pe care le trăim nu sunt tocmai unele normale, masca pe care a purtat-o artista, atunci când a stat în public, a fost cea care a atras atenția cel mai mult. Din cauza pandemiei, toți cei din public au fost nevoiți să poartă mască, iar vedetele nu au făcut excepție. Beyonce a fost fotografiată purtând o mască neagră, care părea că sfidează gravitația. Cei care au fost în apropierea lui Beyonce, dar și cei care au văzut fotografiile au putut observa că masca nu era prinsă de nimic și părea că stă în aer.
Cel mai probabil, Queen B. nu a agățat masca de urechi pentru a nu-și strica machiajul. Masca pare a fi susținută de ochelarii de soare, dar chiar și așa, au existat multe comentarii care sugerau că Beyonce sfidează gravitația cu masca pe care a ales să o poarte.